DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Noi ciocniri între demonstranţii palestinieni şi poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor, din Ierusalim: Cel puţin şapte persoane au fost rănite

Agerpres - Reuters
Ciseriordania violente

Ciocniri au avut loc între demonstranţii palestinieni şi poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, vineri dimineaţa, au declarat martorii şi salvatorii, potrivit news.ro.

Palestinieni au aruncat cu pietre în forţele de securitate israeliene şi au tras cu gloanţe de cauciuc asupra unor demonstranţi palestinieni. Cel puţin şapte persoane au fost rănite, potrivit unui oficial palestinian din cadrul Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, relatează Le Figaro.

”Şapte persoane rănite au fost transportate la spital pentru răni în partea superioară a corpului”, a declarat pentru AFP un oficial al Semilunii Roşii palestiniene. Martorii au precizat că palestinienii au aruncat cu pietre în forţele de securitate israeliene şi au tras cu gloanţe de cauciuc asupra unor demonstranţi palestinieni.

Al treilea loc cel mai sfânt al islamului, Esplanada Moscheilor - numită şi Muntele Templului de către evrei - este situat în Oraşul Vechi din Ierusalimul de Est, un sector palestinian ocupat din 1967 de Israel şi care rămâne scena ciocnirilor dintre poliţiştii israelieni şi protestatarii palestinieni.

În timpul lunii Ramadan din 2021, demonstraţiile desfăşurate în cursul nopţii la Ierusalim şi ciocnirile petrecute chiar şi pe esplanadă s-au transformat în unsprezece zile de război între mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, şi Israel.

Iordania administrează Esplanada Moscheilor, unde se află Moscheea al-Aqsa şi Cupola Stâncii, dar accesul în acest loc este controlat de Israel. Cu puţin înainte de începerea lunii Ramadan (2 aprilie) anul acesta, oficialii israelieni şi iordanieni au intensificat negocierile pentru a evita alte ciocniri de acest fel.

Acest incident violent care s-a petrecut în centrul Ierusalimului vine după o serie de atacuri în Israel şi operaţiuni israeliene în Cisiordania, un alt teritoriu ocupat din 1967 de statul evreu. De pe 22 martie, Israelul a fost ţinta a patru atacuri, primele două efectuate de arabi israelieni care au legături cu organizaţia jihadistă Stat Islamic (IS) şi ultimele două de palestinieni din regiunea Jenin a Cisiordaniei.

Atacurile s-au soldat cu moartea a paisprezece persoane. În plus, 21 de palestinieni, inclusiv atacatori, au fost ucişi în urma conflictelor de la acea dată, potrivit unui bilanţ al AFP.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.