Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noi confruntări armate au avut loc la frontiera dintre Afganistan şi Pakistan

twitter.com
atentat afganistan

Autorităţile provinciei afgane Kandahar au anunţat vineri că în urma ultimelor confruntări armate frontaliere între trupele afgane şi cele pakistaneze 15 persoane au fost ucise şi alte 80 rănite, transmite agenţia EFE.

''Drept consecinţă a atacurilor cu mortiere şi tirurilor forţelor pakistaneze, 15 civili, inclusiv femei şi copii, au murit şi alte 80 de persoane au fost rănite'', potrivit purtătorului de cuvânt al provinciei Kandahar, la graniţa căreia a avut loc incidentul.

Citește și: Cozmin Gușă: Iohannis este destabilizat! N-ar mai avea discernământul și capacitatea necesare pentru a-și exercita funcția de președinte

Preşedintele afgan, Ashraf Ghani, a condamnat ''ferm'' vineri incidentul despre care autorităţile de la Kabul afirmă că a fost declanşat de un atac pakistanez.

Armata afgană a anunţat că a intrat în stare alertă maximă, pentru prima dată de la căderea regimului taliban în urma invaziei americane.

În replică, Pakistanul a acuzat forţele afgane de la punctele de control că au deschis foc ''neprovocat împotriva civililor nevinovaţi reuniţi de partea pakistaneză a frontierei''.

Guvernului de la Islamabad, care şi-a reafirmat intenţia de a-şi îmbunătăţi relaţiile cu Afganistanul, a anunţat că a ''activat imediat canalele militare şi diplomatice şi numai după eforturi intense a încetat focul dinspre partea afgană''.

Citește și: Gabriela Firea: Cresc văzând cu ochii! Lucrăm intens la cel mai ambițios proiect

Confruntările între trupele afgane şi pakistaneze sunt relativ frecvente de-a lungul Liniei Durand, numele dat frontierei create în urma acordurilor încheiate între britanici şi Kabul în secolul al XIX-lea. Dar guvernul afgan nu recunoaşte frontiera de 2.500 de kilometri care separă cele două ţări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.