Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noi detalii despre meteoritul misterios care a trecut prin România: 'Avea o lumină puternică, cu flacără!'

News.ro
meteorit

Meteoritul care a trecut, marţi seara, pe deasupra oraşelor Lupeni şi Uricani din Valea Jiului, a produs o lumină puternică şi un zgomot similar unui avion, echipele Salvamont din cele două zone, dar şi din judeţul Gorj alertându-se imediat, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

"Meteoritul a fost observat cum trece pe deasupra zonei Uricani-Lupeni, destul de mare şi cu zgomot. Se îndrepta spre judeţul Gorj, aşa că i-am sunat pe colegii de acolo, dacă au auzit sau au văzut ceva. Colegii noştri s-au mobilizat, au aflat că trecuse pe deasupra zonei Târgu Jiu şi s-a dus spre graniţă. Se pare că a trecut în Bulgaria. A fost un moment care a impus o automobilizare pentru că meteoritul putea să cadă într-o zonă locuită. Ne-am gândit să nu fie ceva probleme. De asta am luat legătura cu colegii din Gorj şi ne-am alertat imediat", a precizat Bodean.

Salvamontiştii din judeţele Gorj şi Hunedoara au fost alertaţi, marţi seara, după ce pe cer a fost observat un obiect luminos ce părea, iniţial, un avion care ar avea probleme tehnice, potrivit informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Salvamont România.

"Un meteorit a pus în stare de alerta salvamontiştii din Hunedoara şi Gorj. După ce, în zona Lupeni - Uricani, pe cer a fost observată o lumină puternică, cu flacără şi zgomot, care s-a deplasat în mare viteză către sud, la mică distanţă peste creasta masivului Vâlcan, salvamontiştii aflaţi în tura operativă în bazele Salvamont Hunedoara şi Salvamont Gorj au intrat în alertă, prima supoziţie fiind un avion cu probleme", preciza Salvamont România.

Conform aceleiaşi surse, situaţia era iniţial incertă, deoarece nu existau apeluri la 112 cu privire la eveniment şi nici nu era declanşată o alertă de aeronavă cu probleme sau prăbuşită.

"Informaţii şi imagini ulterioare le-au permis salvamontiştilor să îşi dea seama că este vorba de un meteorit care a urmat o traiectorie către SSE, pe linia Stăneşti - Târgu Jiu - Târgu Cărbuneşti. Informaţii care vor apărea în orele următoare ne vor confirma dacă acesta s-a prăbuşit în România sau chiar a avut altitudine şi viteză suficientă să ajungă în Bulgaria sau Serbia", menţiona marţi seara Salvamont.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.