Poliţiştii au deschis o anchetă în cazul femeii care a murit, vineri, în oraşul Petrila, după ce şi-a dat foc pe o stradă din localitate, în calcul fiind luată şi ipoteza unei sinucideri.
Victima a fost identificată, fiind vorba de o persoană în vârstă de 65 de ani, din oraşul Petrila.
"În cursul acestei dimineţi (vineri, n.r.), în jurul orei 11:10, Poliţia Oraşului Petrila a fost sesizată, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, cu privire la un incident tragic, respectiv o posibilă sinucidere prin incendiere. Echipajele de poliţie care s-au deplasat de urgenţă la faţa locului au identificat o femeie în vârstă de 65 de ani, domiciliată în oraşul Petrila, care a fost găsită decedată", se arată într-o informare a IPJ Hunedoara.
Din primele cercetări efectuate nu există suspiciuni privind comiterea vreunei infracţiuni cu violenţă asupra victimei.
"În cauză a fost întocmit dosar penal, în vederea stabilirii circumstanţelor exacte în care s-a produs decesul şi a eventualelor motive care ar fi determinat femeia să recurgă la acest gest extrem", precizează sursa citată.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului competent, pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de acest incident.
Georgeta Bobar era soția fostului viceprimar al orașului Petrila. Georgeta Bobar a fost profesoară de matematică la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși din Petrila.
Comentează