Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani a intrat în posesia a 15 autospeciale noi marca Dacia Duster, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Delia Nenişcu, potrivit Agerpres.
Potrivit acesteia, maşinile, care au fost achiziţionate în baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne, vor fi repartizate atât structurilor de ordine publică din mediul urban, cât şi celor din mediul rural.
Citește și: DOCUMENTE EXPLOZIVE - Apa pretins potabilă de la fântânile publice din Sectorul 2 NU ESTE POTABILĂ! Conține microbacterii peste limita legală, inclusiv E-Coli
"Poliţiile orăşeneşti şi secţiile de poliţie rurală vor primi în dotare autospeciale Dacia Duster destinate misiunilor de patrulare din zonă de competenţă. Autospecialele sunt inscripţionate şi cu dotări specifice muncii operative", a precizat Delia Nenişcu.
Oficialul IPJ a menţionat că, începând cu luna mai a acestui an, parcul auto al Poliţiei din Botoşani a fost înnoit cu 40 de autospeciale Dacia Logan şi 22 de autospeciale marca Dacia Duster.
Comentează