Noi măsuri ale Guvernului cipriot de protejare a angajaților și angajatorilor!

Autor: Corespondent Diaspora

Publicat: 27-04-2020

Actualizat: 27-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: iBalkan.net

Noi măsuri ale Guvernului cipriot de protejare a angajaților și angajatorilor, în contextul epidemiei COVID-19. Stadiul efectuării plăților pentru ajutorul special destinat angajaților întreprinderilor care au suspendat complet sau parțial activitatea
• In urma analizei efectuate de Ministerul Muncii, Asistenței Sociale și Securității Sociale din Cipru cu privire la stadiul plăților ajutorului special destinat angajaților aflați în șomaj tehnic parțial sau total, s-a constatat că baza de calcul folosită a fost cel mai probabil greșită, iar sumele virate beneficiarilor au fost mult mai mici decât cele la care aceștia erau îndreptățiți.
• În consecință, guvernul cipriot a decis o serie de noi măsuri de sprijin pentru angajații a căror activitate a fost suspendată parțial sau total, în urma măsurilor de restricție, după cum urmează:
 Pentru calcularea ajutorului special destinat angajaților aflați în șomaj tehnic (Planul de Suspendare a Activității), precum și angajaților care se află în concediu medical special (infectați sau suspecți COVID-19), se vor lua în calcul veniturile realizate de beneficiar în anul 2018, însă aceste venituri se vor compara cu veniturile actuale, urmând a beneficia de suma cea mai mare. Exemplu: dacă în 2018 ați avut venituri de 1200 de euro pe lună, iar acum câștigați 1300 de euro pe lună, ajutorul special va reprezenta 60% din 1300 de euro, nu din 1200!
 Angajații care au început să lucreze în lunile februarie și martie ale acestui an vor beneficia și ei de ajutorul special pentru șomaj tehnic, cu condiția ca formalitățile de angajare să fi fost încheiate/actele (contract de muncă, etc) să fi fost deja înregistrate de către patron.
 Va exista un nivel minim garantat pentru ambele scheme de ajutor (șomaj tehnic și concediu medical special).
 Autoritățile cipriote și-au intensificat eforturile de verificare a exactității coordonatelor bancare (IBAN, număr de cont) comunicate de dvs. Dacă aceste numere de cont au fost introduse greșit, banca dvs. nu va putea derula plata! De asemenea, au fost semnalate numeroase situații în care s-a completat greșit numărul de securitate socială, aceasta conducând la întârzierea plății.
 Plățile acestor ajutoare speciale vor continua și în perioada următoare!
 Vor beneficia de aceste ajutoare speciale și persoanele de peste 65 de ani care încă lucrează și nu beneficiază de pensie.
 Șomerii de lungă durată ale căror drepturi au expirat pot beneficia de o alocație specială de șomaj în intervalul 13 aprilie – 12 iunie 2020.
• IMPORTANT! În cazul în care patronul dumneavoastră a completat greșit cererea de ajutor special pentru șomaj tehnic, echipa de experți a Ministerului Muncii îl va contacta telefonic și îi va solicita să refacă procedura online, cu datele corecte. Patronul este obligat să vă informeze, pentru ca și dumneavoastră să completați din nou formularul referitor la numărul de cont în care veți primi ajutorul special!
Biroul Atașatului pe Probleme de Muncă și Sociale de pe lângă Ambasada României la Nicosia (reședința la Atena) vă stă la dispoziție pentru orice lămuriri suplimentare, la numărul de telefon 210.672.88.77 și adresa de email [email protected] (Luni-Vineri, 09:00-17:00)
Anunta Ambasada Romaniei in Cipru

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri