Noi membri ai Academiei Române au fost aleşi prin vot secret în sesiunea din 15 septembrie a Adunării Generale, fiind totodată titularizaţi trei membri corespondenţi, a anunţat instituţia într-un comunicat de presă, conform agerpres.
Astfel, au fost aleşi ca membri titulari: Ladislau Vekas, Secţia de ştiinte tehnice, Mircea Flonta, Secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie şi Ilie Pârvu, Secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie.
Membri corespondenţi au devenit: Vasile Puşcaş, Secţia de ştiinţe istorice şi arheologie, Sorin Dăscălescu, Secţia de ştiinţe matematice, şi Mihai Nicolae Ducea, Secţia de ştiinţe geonomice.
Membru de onoare din ţară este IPS Andrei Andreicuţ, Secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie, iar membru de onoare din străinătate a fost ales Wolfram Mauser - Germania, Secţia de ştiinţe geonomice, a precizat Academia Română.
Noi membri ai Academiei Române au fost aleşi prin vot secret în sesiunea Adunării Generale
București
11°C
Articole Similare

19
Volumul 2 din „Jurnalul unui fotbalist de buzunar" de Alec Blenche, disponibil în librării
19

17
Filmul "Project Hail Mary", lider în box-office-ul nord-american pentru al doilea weekend consecutiv
17

36
Mary Beth Hurt, actriţă americană de film şi teatru, a decedat la vârsta de 79 de ani
36

66
Greșeala pe care o fac turiștii când își pregătesc valizele - Aceasta poate fi speculată de hoți
66

50
Jaful în urma căruia au fost furate tablouri de Renoir,Cézanne şi Matisse a durat "mai puţin de trei minute"
50

29
Fanii lui Céline Dion aşteaptă informaţii cu privire la un nou concert al divei la Paris
29

54
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a suferit de cancer pancreatic
54

22
Mircea Cărtărescu şi-a lansat la Luxemburg romanul "Theodoros"
22

36
Artemis 2: NASA pe ultima turnantă a pregătirilor pentru lansarea din 1 aprilie
36

22
Aproximativ 700 de pasionaţi de gaming vor participa la Poli E-FEST 2026
22

14
Parastas la şase luni de la moartea Cardinalului Lucian Mureşan
14

19
Cercetătorii UAIC au creat un instrument digital pentru generarea rapidă de modele moleculare 3D
19

24
Academia de Studii Economice din Bucureşti împlineşte 113 ani de la înfiinţare - Evenimente academice în derulare
24
















Comentează