Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noi mişcări în Olanda: Ce au decis deputaţii în privinţa acordului UE-Ucraina

justitie ue europa

Deputaţii olandezi au respins marţi o moţiune care solicita retragerea "cât de curând posibil" a Olandei dintr-un acord între UE şi Ucraina, după referendumul din aprilie pe această temă, relatează AFP. Un număr de 75 deputaţi din cei 150 câţi numără camera inferioară a parlamentului olandez s-au pronunţat împotriva moţiunii, depuse de Partidul socialist (SP), şi numai 71 au votat în favoarea ei.SP, care a făcut campanie împotriva acordului UE-Ucraina, i-a cerut guvernului să depună un proiect de lege care să anuleze aprobarea textului "cât de curând posibil". Acest acord de asociere între UE şi Ucraina vizează întărirea dialogului politic, precum şi a schimburilor economice şi comerciale între cele două părţi.

La referendumul consultativ de la 6 aprilie, convocat de grupuri eurosceptice, olandezii s-au pronunţat împotriva acordului, în ciuda unei participări abia superioare pragului necesar pentru ca votul să fie considerat valid. Euroscepticii au salutat o "moţiune de sfidare" faţă de Bruxelles, cu câteva luni înainte de votul britanicilor privind un eventual "Brexit". Prim-ministrul Mark Rutte a cerut timp săptămâna trecută în cadrul unei dezbateri în parlament pentru a negocia cu partenerii europeni şi cu Kievul. Guvernul său, a dat el asigurări, va propune o soluţie "înainte de venirea verii". În cadrul dezbaterii, el nu s-a opus unei anulări a legii care aproba acordul dar numai dacă discuţiile de la Bruxelles nu vor duce la un rezultat satisfăcător. Olanda, care asigură până la sfârşitul anului preşedinţia prin rotaţie a UE, este singura ţară care nu a ratificat încă acordul de asociere, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.