Sute de eleve au fost intoxicate cu gaze miercuri în şcoli din Iran, după o serie de cazuri similare observate începând din luna noiembrie şi care stârnesc o nelinişte tot mai mare în această ţară unde moartea unei tinere în arestul poliţiei morale a fost declanşatorul unor manifestanţii antiguvernamentale violente, relatează presa locală, citată de AFP.
Emisii de gaze au fost înregistrate miercuri în şapte şcoli de fete din oraşul Ardabil şi 108 eleve cărora li s-a făcut rău au fost transportate la spital. Ele au acuzat dificultăţi respiratorii şi stări de greaţă, dar starea lor evoluează favorabil, a declarat şeful serviciului spitalicesc local.
Presa locală a relatat şi despre noi cazuri de intoxicare în cel puţin trei instituţii de învăţământ din capitala Teheran. Într-un liceu de acolo elevele au fost "intoxicate prin pulverizarea unui fel de spray", potrivit unor declaraţii ale părinţilor elevelor.
Potrivit unei estimări anunţate miercuri de comisia parlamentară de sănătate, de când au fost semnalate în noiembrie primele cazuri de acest fel, circa 800 de eleve au suferit intoxicaţii cu afectarea căilor respiratorii în oraşul sfânt Qom şi alte circa 400 în oraşul Borujerd din vestul Iranului.
Conform rezultatelor analizelor toxicologice, substanţa toxică folosită la Qom era compusă în special din gaz N2 pe bază de azot, folosit în industrie sau ca îngrăşământ agricol.
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi i-a dat miercuri ministrului de interne Ahmad Vahidi sarcina să elucideze cât mai repede cele întâmplate şi să informeze populaţia cu privire la rezultatele investigaţiei pentru a "înlătura îngrijorările familiilor" elevelor.
Ministrul menţionat a declarat ulterior că sunt anchetaţi "posibili responsabili", dar nu au fost efectuate arestări şi încă nu există un raport definitiv asupra substanţei toxice folosite în tentativele de otrăvire a elevelor.
Aceste incidente misterioase au provocat un nou val de mânie în Iran, fiind criticată mai ales tăcerea autorităţilor în timp ce numărul cazurilor de intoxicaţii au tot crescut. Unele dintre fete au fost spitalizare pentru perioade scurte, dar nu s-au înregistrat cazuri grave.
Ministerul iranian al Sănătăţii a avansat duminică ipoteza că "unii indivizi" urmăresc prin astfel de acţiuni "închiderea tuturor şcolilor, în special a şcolilor de fete".
Iranul se confruntă din septembrie cu proteste antiguvernamentale violente după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a decedat în arestul poliţiei morale, ea fiind reţinută pentru că nu ar fi purtat corect vălul islamic. Guvernul de la Teheran a acuzat statele occidentale, în special SUA, că au alimentat revolta pentru a obţine o schimbare de putere în Iran.
Noi otrăviri misterioase în şcolile de fete în Iran - Autoritățile sunt în alertă
Articole Similare

190
Importanța strategică a Strâmtorii Ormuz: Motivul pentru care Iranul încearcă să o blocheze total
190

1.784
Gestul neașteptat pe care l-a făcut Trump în prima declarație live de la declanşarea operaţiunii „Epic Fury”
1.784

47
Premierul Donald Tusk: Varșovia poartă discuții cu Parisul și aliații europeni privind „descurajarea nucleară”
47

1.750
VIDEO Panicǎ în Dubai: clienții au fugit din restaurant după un bubuit puternic, în plin val de atacuri iraniene
1.750

1.943
Franța dă un semnal extrem de puternic în Europa: Pentru prima oară după 34 de ani își mărește arsenalul nuclear
1.943

1.312
Majoritatea americanilor sunt împotriva războiului lansat de Trump în Iran. Nici măcar susținătorii președintelui nu sunt de acord
1.312

2.312
Donald Trump anunță prăpădul în Iran: Îi facem praf! Valul mare nici măcar nu a venit!
2.312

52
Comisia Europeană nu a detectat deplasări masive de refugiaţi dinspre Iran, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
52

4.417
Relația dintre Spania și SUA devine tot mai complicată: Americanii au fost nevoiți să-și retragă avioanele din bazele spaniole
4.417

5.606
Situația din Orientul Mijlociu devine incendiară: Qatarul a doborât două bombardiere iraniene
5.606

4.416
Serviciile secrete iraniene, decimate de IDF: oficiali de rang înalt ar fi fost uciși într-o nouă lovitură fulger
4.416

128
Ministerul de externe de la Beijing reafirmă prietenia Chinei cu Iranul şi cere ţărilor din Golf unitate în faţa amestecului străin
128

4.468
VIDEO Escaladare fără precedent: SUA lovesc masiv Iranul, Trump promite: 'Nu vor avea niciodată arma nucleară. Le-am distrus programul'
4.468

















Comentează