DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Noi tensiuni între Armenia și Azerbaidjan - Șase soldați armeni au fost capturați de armata azeră

Twitter
Hartă bombardamente Armenia - Azerbaidjan

Armenia a anunţat, joi, că şase soldaţi care efectuau "lucrări de inginerie" în apropiere de frontieră au fost capturaţi de armata din Azerbaidjan, autorităţile de la Baku afirmând că este vorba despre "un grup de recunoaştere şi sabotaj" intrat pe teritoriul său, potrivit AFP.

"Pe când făceau lucrări de inginerie în districtul Guegarkunik la frontieră, şase militari au fost capturaţi", a anunţat armata armeană într-un comunicat.

Districtul Guegarkunik, din estul Armeniei, se află lângă cel din Kalbadjar, pe care forţele azere le-au preluat în toamnă după aproape trei decenii de control armean.

Într-un comunicat, Ministerul Apărării din Azerbaidjan a indicat că "pe 27 mai, la ora 3.00 (23.00 GMT), un grup de recunoaştere şi de sabotaj al forţelor miliare armene a încercat să intre pe teritoriu" înainte de a fi capturat.

Autorităţile de la Baku precizează că "mai multe unităţi militare duşmane, între care tancuri" au fost observate în sector joi dimineaţa.

Tensiunile la frontieră aproape degeneraseră la începutul acestei luni între cele două foste republici sovietice din Caucaz. Marţi, un soldat armean a fost ucis într-o confruntare cu forţele azere.

Districtul din Kalbadjar şi altele formează un tampon în jurul Nagorno-Karabach, regiunea azeră majoritar armeană sub controlul Erevanului după căderea URSS.

Armenia şi Azerbaidjan s-au luptat într-un scurt război care a provocat 6.000 de morţi în toamna lui 2020 pentru această enclavă, conflict încheiat cu înfrângerea Armeniei. De atunci, forţele azere au fost redistribuite în teritoriile de frontieră recucerite, provocând tensiuni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.