Noi tensiuni între SUA și China: o navă de razboi a americanilor ar fi intrat în Marea Chinei de Sud

Autor: George Traicu

Publicat: 23-03-2023

Actualizat: 23-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Armata chineză susține că o navă de război americană a intrat ilegal în apele din Marea Chinei de Sud, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

Armata chineză a anunțat joi că a monitorizat și a îndepărtat o navă americană care a intrat ilegal în apele din jurul Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud.

Într-un comunicat, armata a anunțat că, fără aprobarea guvernului, distrugătorul cu rachete ghidate Milius a intrat ilegal în apele teritoriale ale Chinei.

„Forțele de la fața locului vor menține o stare de alertă ridicată și vor lua toate măsurile necesare pentru a proteja cu hotărâre suveranitatea națională și securitatea, pacea și stabilitatea în Marea Chinei de Sud", a declarat Tian Junli, un purtător de cuvânt al militarilor chinezi.

Tensiunile dintre SUA și China au crescut în regiune. Americanii au întărit alianțele din Asia-Pacific, încercând să contracareze puterea din ce în ce mai mare a Chinei în Marea Chinei de Sud și în Strâmtoarea Taiwan. În paralel, Beijingul încearcă să-și promoveze pretențiile teritoriale și să-și crească influența în regiune.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri