Hans G. Klemm, nominalizat pentru funcţia de ambasador al SUA în România pe 24 martie, a fost audiat miercuri în Senatul american, de către Comisia de Politică Externă.
Oana Popescu, analist de politică externă, susține însă că Hans Klemm este potrivit pentru România în măsura în care miza Statelor Unite aici, din punct de vedere strict diplomatic, nu pare să fie una suficient de înaltă, încât să existe riscul nepotrivirii.
Citește și: Noul ambasador al SUA în România vine cu o sarcină precisă: Kovesi la DNA
„Din punctul meu de vedere, este o pierdere de viteză, de statut pentru România, mai ales dacă îl comparăm cu ambasadorul nominalizat pentru a-și prelua funcția în Polonia, audiat în același timp cu Klemm și care în momentul de față deține o funcție înaltă în Biroul de afaceri europene și eurasiatice din Departamentul de Stat. Și el e un diplomat de carieră, dar cariera lui a fost extrem de strâns legată de această regiune, a lucrat în centrul operativ al Departamentului de Stat în timpul căderii comunismului, a lucrat intens în zona Balcanilor, are o carieră mult mai centrată pe această regiune și pe mize politice decât are ambasadorul nominalizat pentru București”, a declarat, la Digi24, Oana Popescu.
Este de așteptat ca ambasadorul să-și preia postul la toamnă și chiar dacă anul viitor administrația Obama își va încheia mandatul, Hans Klemm probabil va rămâne câțiva ani în România. „Acea zonă pe care i-o putem recunoaște ca având în comun cu problemele regiunii, cea de stat de drept, de care s-a ocupat, necesită o oarecare continuitate în această zonă. Pentru Statele Unite, tema statului de drept și modului în care lipsa acestuia ar putea submina din interior statele din regiune este extrem de importantă, așa că mă aștept să își dorească măcar câțiva ani de continuitate pe această zonă”, a mai precizat Oana Popescu.