DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Nou acord între Blue Air și Tarom prin care îşi extinde prezenţa inclusiv în Europa

CNBC.com
Pilot necunoscut, avion

Transportatorul aerian Blue Air a anunţat, luni, semnarea unui acord bilateral cu Tarom, prin care îşi extinde prezenţa inclusiv în Europa, potrivit news.ro.

”În baza acestui acord, implementat din 15 martie 2019, Blue Air îşi extinde reţeaua operaţională şi prezenţa în Europa, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii”, se arată în comunicat.

Astfel, pasagerii care aleg să călătorească pe un itinerariu compus din segmente operate de Blue Air şi Tarom vor beneficia de o experienţă fluentă de călătorie, iar toate cărţile de îmbarcare vor fi emise la punctul de origine, nemaifiind nevoie de a efectua procesul de check-in în punctul de conexiune, potrivit companiei.

Biletele în baza acordului bilateral sunt disponibile la agenţiile partenere ale celor două companii.

“Această cooperare era aşteptată de piaţă, denotă cele câteva sute de bilete vândute în primele zile. Cu siguranţă, noile destinaţii astfel deservite de ambele companii vor duce la creşterea performanţelor economice pentru ambele companii aeriene”, a spus directorul commercial al Blue Air, Tudor Constantinescu.

Pe lângă noul acord cu Tarom, Blue Air are parteneriate interline şi cu Alitalia, Air Italy, Air Moldova, APG Airlines, Cyprus Airways, El Al, Finnair, Hahn Air, Royal Air Maroc şi TAP Air Portugal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.