Nou DOSAR PENAL pe numele "imparatului" Vlasov / DNA

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 15-05-2014

Actualizat: 15-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

131 din Legea 78/2000, informeaza DNA, printr-un comunicat de presa.

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 5 mai 2014, Vlasov Mihail, folosindu-se de un înscris olograf, l-a amenințat pe președintele interimar al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), prin darea în vileag a unei prezumtive fapte de corupție ce ar fi compromițătoare pentru acesta, în scopul de a dobândi pentru sine un folos nepatrimonial, constând în evitarea tragerii la răspundere penală pentru faptele penale săvârșite în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, aspecte sesizate de noua conducere a instituției organelor de urmărire penală.


Concret, la data de 5 mai 2014, președintele interimar al CCIR a fost contactat telefonic de Vlasov Vanda, fiica lui Vlasov Mihail (care este inculpat, trimis în judecată în altă cauză) care, în aceeași zi, i-a înmânat un plic „sigilat”, comunicându-i că este din partea tatălui ei. Plicul conținea o scrisoare olografă scrisă şi semnată de Vlasov Mihail.
Destinatarul afirmă că, după citirea scrisorii, s-a simţit ameninţat, în sensul că i s-a creat o stare de temere, atât pentru sine cât şi pentru familia sa, mai ales că la finalul scrisorii era specificat „n-aş vrea să sufere şi copiii altuia”.
Anterior primirii scrisorii de ameninţare, destinatarul, președintele interimar al CCIR ar fi fost contactat telefonic de mai multe ori de către Vlasov Mihail care i-ar fi spus, sub diverse forme, că „nu este bine ce face”, cu referire exactă la activitatea acestuia în cadrul şi în exerciţiul funcţiei pe care o deţine la Camera de Comerţ şi Industrie a României. În opinia președintelui interimar, aceste ameninţări directe ar fi în legătură cu demersurile făcute de forurile de conducere din C.C.I.R.,, după demiterea din funcţia de preşedinte a lui Vlasov Mihail, privind atragerea răspunderii penale şi patrimoniale a acestuia pentru faptele comise în timpul mandatului său.

La data de 15 mai 2014, lui Mihail Vlasov i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect şi acuzaţiile din prezentul dosar, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri