DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Nou RECORD atins de laserul de la Măgurele: 'Pentru noi, ca institut, este o încununare a unor eforturi de peste 10 ani'

MFE
Laser Magurele ELI

Laserul de la Măgurele a ajuns la puterea de 10 petawaţi pe toată lungimea, fiind cel mai puternic laser din lume, dezvoltat după metoda care a luat premiul Nobel pentru Fizică în 2018. Proiectul a început în 2013 şi sistemul a devenit funcţional anul trecut, scrie Mediafax.

Noul record atins de laserul de la Măgurele bucură comunitatea ştiinţifică. Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă 10 petawaţi, trebuie spus că reprezintă a zecea parte din toată puterea Soarelui. Puterea a fost atinsă, astfel că sunt aşteptate experimentele.

Daniel Ursescu este unul dintre cei mai vechi şi implicaţi oameni în proiectul ELI-NP. Este şef adjunct al departamentului laser şi poate povesti cu pasiune, ore în şir, despre domeniul fizicii.

Filmarea care ARUNCĂ-N AER alegerile! Clanul țigănesc care 'I-A JURAT CREDINȚĂ' PNL-ului, legături cu Emi Pian

Pe acasă trece mai rar, pentru că îşi dedică cam tot timpul acestui proiect. Deşi cercetările echipei nu dau rezultate imediate, spune că procesele pe care ei le dezvoltă vor ajuta medicina şi mediul în 20 sau chiar 30 de ani.

„Pentru noi, ca institut, este o încununare a unor eforturi de peste 10 ani. Am construit şi linia de transport pentru fasciculele de 10 petawaţi şi cu această ocazie am tras şi pulsul de 10 petawaţi prin această linie de transport. Acum vorbim de faptul că am şi tras, am şi propagat, şi suntem în stare să distribuim în zonele de interacţie acest fascicul. Suntem, în momentul de faţă, nu numai prin putere, dar şi prin numărul de pulsuri pe care îl dăm, suntem unici. Nu am promis, dar am livrat peste aşteptări”, a spus Daniel Ursescu, Deputy Head departamentul Laser.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.