Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nou scrutin electoral la Belgrad, după alegerile controversate din 2023

OSCE
Serbia alegeri

Un nou scrutin va fi organizat la Belgrad, unde operaţiunile de vot din timpul alegerilor municipale şi legislative sârbe din decembrie 2023 au fost afectate de suspiciuni de nereguli, a anunţat sâmbătă primarul interimar al capitalei Serbiei, notează AFP, citat de AGERPRES.

"Am decis (...) să avem noi alegeri la Belgrad", a declarat primarul interimar al Belgradului, Aleksandar Sapic, în urma unei reuniuni a Partidului Progresist Sârb (SNS) al preşedintelui Aleksandar Vucic (dreapta naţionalistă), care a câştigat alegerile.

Observatorii de la Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) au apreciat la sfârşitul lui februarie că alegerile din decembrie au fost "dominate de implicarea decisivă a preşedintelui, care, combinată cu avantajele sistemice ale partidului la putere, a creat condiţii inechitabile pentru candidaţi".

Observatorii internaţionali raportaseră anterior "nereguli", printre care "cumpărarea de voturi" şi "umplerea urnelor cu buletine de vot", în special în Belgrad.

Decizia de a reorganiza votul la Belgrad nu are nicio legătură cu acuzaţiile de fraudă?

Opoziţia a cerut Curţii Supreme a Serbiei să anuleze alegerile, dar această cerere a fost respinsă.

Sapic a spus că decizia de a reorganiza votul la Belgrad nu are nicio legătură cu acuzaţiile de fraudă şi nici cu capacitatea de a forma o majoritate.

"Am aşezat ştacheta foarte sus (cu privire la legitimitatea votului). Am luat o decizie care nu ne este favorabilă, dar nu ne este frică", a adăugat el.

Sâmbătă, preşedintele Aleksandar Vucic, care oficial nu este liderul partidului la putere, a cerut SNS să ia decizia de a organiza noi alegeri la Belgrad.

Principala coaliţie de opoziţie "Serbia împotriva violenţei" (SPN) a declarat că decizia partidului de guvernământ este o victorie pentru cei care au contestat alegerile.

"Organizarea de noi alegeri la Belgrad constituie o victorie pentru observatori, pentru cetăţenii care au filmat şi fotografiat dovezile fraudei, pentru societatea civilă, pentru întreaga opoziţie", a declarat pentru AFP Dobrica Veselinovic, unul dintre liderii coaliţiei SNP aparţinând Frontului Verde-Stânga.

"Următorul pas este lupta comună pentru a determina condiţiile" în care vor avea loc alegerile, a adăugat ea.

Observatorii OSCE au subliniat că campania electorală a fost afectată de "retorică dură, părtinire mediatică, presiune asupra angajaţilor din sectorul public şi utilizarea abuzivă a resurselor publice".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.