Una dintre problemele recurente ale discursului lui Klaus Iohannis era că nu este "aplicat". Din câte îmi pot da seama, perspectiva lui Iohannis despre rolul președintelui este mai aproape de viziunea USL (președinte mediator, relativ neimplicat), decât de viziunea Băsescu-PDL (președinte jucător care compensează eșecurile partidului său).
În ciuda criticilor, abordarea președintelui a avute eficacitatea ei. În numirea lui Cioloș, a manevrat în așa fel încât partidele însele i-au ridicat mingea la fileu. În prima "nominalizare" PNL pentru Capitală (Cristian Bușoi) președintele l-a plimbat pe prezumtivul candidat pe la muzeu ca să își facă cunoscute preferințele personale.
Au existat, însă, două probleme. Pe de o parte mediatorii spațiului public (televiziuni, comentatori, chiar și mediul online) au fost obișnuiți sa primească de la capul țării povești pe care să le rumege, citate pe care să le aduleze sau, dimpotrivă, să le înjure. În acest context, dispariția lui Băsescu este resimțită ca un gol.
O altă problemă este că președintele și-a "supra-vândut" influența. Discursurile sale sunt adeseori exerciții de oratorie despre valorile universale, pornind de la premisa că statul se va orienta după el ca după steaua polară. Mai mult, cel puțin un mesaj susținea explicit că s-a îmbunătățit climatul politic de când a venit el la putere. Asemenea declarații sub semnul eternității țin, întrucâtva, de sindromul politicianului din Ardeal, care simte că dacă nu invoci sensul istoriei și al omului pe planetă nu ai avut un discurs bun.
Nici una din cele două probleme nu este catastrofală, atâta vreme cât principalele scopuri politice sunt realegerea și imprimarea unui nou stil de politică. Obsesia formatorilor de opinie în privința liderilor carismatici nu este întrutotul împărtășită de populație (care în 2012 a votat în proporție de 59% poate cea mai non-carismatică alianță din istoria politică postdecembristă). Iar discursul grandios se putea umaniza gradual, cum se întâmplă cu ardelenii care rezistă suficient de mult timp în București.
Este adevărat că, deocamdată, toți indicatorii de percepție a prestației prezidențiale sunt în declin, dar Iohannis putea spera în mod legitim să își revină până în 2019 și să aibă o influență semnificativă asupra spațiului public până în 2024. O nouă strategie nu este necesară decât dacă Iohannis vrea să susțină PNL/ să influențeze numirea premierului în 2016/ să blocheze accesul unor politicieni la funcții publice. Adică să se apropie, măcar puțin, de rolul președintelui jucător.
Primele semne în acest sens s-au observat în 26 aprilie, când președintele a avut un discurs neobișnuit de aplicat, răspunzând, direct sau indirect, varilor critic care i se aduc.
Citiți și: Iohannis răspunde tuturor criticilor într-un singur discurs
Dar acesta putea fi doar o ajustare marginală, o îmbunătățire a aplicării vechi strategii. A urmat, însă, un îndemn voalat dar explicit de a vota PNL
„Vor fi unii care vor încerca să vă spună că toate partidele sunt la fel. Nu este adevărat! Nu toți sunt la fel. Unii au luat-o foarte în serios, au început procesul de reformă internă. Alții mimează reforma. Este important și partidul din care provine candidatul,” a încheiat președintele.
(Explicație: Există un singur partid care susține ca se află într-un proces de reforma internă și acela este PNL. Partidele noi nu au ce reforma, căci sunt noi, iar PSD nu pretinde că se reformează.)
Tema a fost reluată mai discret la recepția de ziua Europei. Dar ne-invitarea lui Ponta și a lui Dragnea au arătat clar "ce vrea sa spună autorul".
Efecte (sub formă de întrebări și răspunsuri)
Va avea noul discurs prezidențial efecte în societate anul acesta?
Dacă se merge pe aceeași linie, cu siguranță. Discursul președintelui, până de curând, nu părea să fie calat în nici un fel pe anul electoral 2016. Acuma este. În plus, există încă așteptări privind un soi de antipolitică/tehnocrație din partea societății, după cum sugerează și ezitările manifestanților anti-Cadariu.
Citiți și: Despre moarte și guvernare
Sau, ca să fiu mai cinic, oricâte reproșuri s-ar putea aduce lui Cioloș și Iohannis, ei se vor menține anul ăsta deasupra credibilității (catastrofale a) partidelor.
Consilieri noi?
Posibil, însă, din câte înțeleg, Cotroceni-ul nu a anunțat noi angajări.
Cât de departe ar putea merge noul președinte jucător?
Aici este greu de răspuns. Așteptările mele, deocamdată, sunt să reinterpreteze doctrina USL a rolului președintelui, fără să ajungă sa se apropie în mod substanțial de doctrina Băsescu. Dealtfel, nici nu cred că Iohannis ar fi credibil în rolul unui președinte care forțează la maxim litera textului constituțional și a interpretărilor CCR.
Însă trebuie să reținem ca limitarea influentei Președintelui în partide nu este o cerință explicită a Constituției, ci una derivata din rolul de mediator. Nu poți media dacă ești parte în conflict.
Dar poți ambala presiunile președintelui în campania electorală ca un efort de a media între ceritele societății de a nu mai avea corupție, și partidele care trebuie să prezinte liste de candidați în conformitate cu acest imperativ.
Comentează