Noua Constituţie a Cubei, aprobată de cetăţeni prin referendumul organizat la finalul lunii februarie, va fi ratificată pe 10 aprilie, transmite EFE, care citează surse oficiale, potrivt Agerpres.
Preşedintele Parlamentului unicameral cubanez, Esteban Lazo, a confirmat data ratificării, într-o întâlnire cu deputaţii, la Havana, conform publicaţiei Juventud Rebelde.
Totuşi, după ratificare, noua Constituţie, care o va înlocui pe cea din 1976, va intra în vigoare doar după publicarea în Monitorul Oficial al Cubei.
Reforma Constituţiei, supusă la 24 februarie unui referendum, a fost aprobată cu votul a 6,8 milioane de cubanezi (86,85%), în timp ce 706.400 (9%) s-au pronunţat pentru "nu", potrivit organismului electoral.
Vizând să modernizeze Constituţia din 1976, noul text reaminteşte caracterul "irevocabil" al socialismului ca sistem social în insula din Caraibe, dar recunoaşte piaţa, proprietatea privată şi investiţiile străine.
Noua Constituție a Cubei va fi ratificată pe 10 aprilie
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

38
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
38

69
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
69

1.340
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.340

2.277
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.277

140
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
140

52
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
52

1.440
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
1.440

78
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
78

2.940
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
2.940

109
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
109

4.858
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
4.858

3.706
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.706

321
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
321
















Comentează