Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noua Dreaptă cere stopare primirii de refugiați pe teritoriul României

sigla noua dreapta

”Partidul Noua Dreaptă a trimis o scrisoare de condoleanţe ambasadorului Franţei la Bucureşti şi a exprimat compasiunea şi solidaritatea naţionaliştilor români cu poporul francez îndoliat de atentatele teroriste islamiste de la Paris. Membrii şi simpatizanţii partidului au fost invitaţi să aprindă o lumânare pe trotuarul din faţa Ambasadei Franţei în memoria celor peste 150 de francezi ucişi şi a sutelor de parizieni răniţi.

Partidul Noua Dreaptă avertizează că acesta este rezultatul politicilor pro-imigraţie promovate de Francois Hollande şi de predecesorii săi de la Palatul Elysee. Primirea de imigranţi pe teritoriul României, sub presiunea Comisiei Europene, va conduce la acelaşi deznodământ tragic şi cerem imperativ Preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului interimar Dacian Cioloş să nu gireze sosirea primului val de imigranţi în România, programat pentru sfârşitul acestei luni. În caz contrar, Preşedintele şi Primul Ministru vor purta responsabilitatea pentru ce va urma.

În Franţa a fost decretată stare de urgenţă şi francezii sunt îndemnaţi să nu iasă din case. Nu vrem să importăm această teroare în România, nu vrem să vedem atentate islamiste în România, nu vrem ca vieţile şi siguranţa românilor să fie puse în pericol prin deciziile iresponsabile ale eurocraţilor de la Bruxelles şi Bucureşti.

Statul are obligaţia să-i apere pe români, nu să-i pună în pericol!”, se spune într-un comunicat de presă remis redacției.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.