DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Noua Zeelandă are în vedere prelungirea izolării din cauza cazurilor de Covid

flags
Noua Zeelanda

Noua Zeelandă are în vedere prelungirea izolării, în vigoare trei zile, a celui mai mare oraş, Auckland, după ce au fost înregistrate 17 cazuri de contaminare cu coronavirus, a indicat un înalt responsabil, citat de AFP, potrivit news.ro.

Responsabilul cu serviciul de sănătate, Ashley Bloomfield, a precizat că 13 noi cazuri au fost înregistrate, toate legate de patru persoane dintr-o familie care au fost marţi testate şi diagnosticate pozitiv cu Covid-19.

Noua Zeelandă a impus săptămâna aceasta o izolare de trei zile la Auckland după ce patru membri ai unei familii au fost contaminaţi, sursa nefiind stabilită încă. Descoperirea acestor cazuri cu ocazia testelor a pus capăt unei perioade de 102 zile fără noi cazuri. Ordinul de izolare trebuie să expire vineri, la miezul nopţii.

Echipe sanitare lucrează pentru a identifica sursa focarului de infecţie, a adăugat Bloomfield. "Vrem să ştim cât de repede s-a răspândit, aşa că am testat toţi apropiaţii, contacţii ocazionali, colegii şi familia", a spus el. În plus, campania de depistare a fost intensificată.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Grecia EXTINDE restricțiile de călătorie: România e PE LISTĂ

Printre noile cazuri, se numără şi un licean care studiază în una dintre cele mai mari şcoli din ţară, care are 3.000 de elevi, a precizat Bloomfield.

Premierul Jacinda Ardern a precizat că alte cazuri de infectare legate de acest focar sunt aşteptate. "Lecţiile pe care le-am învăţat din primul val de coronavirus, este că odată ce ai identificat focarul de contaminare, el se dezvoltă înainte de a încetini", a explicat ea într-o alocuţiune la televiziune.

Ardern a calificat situaţia drept "serioasă şi gravă", afirmând că ea este administrată "în manieră urgentă dar calm şi metodic".

O eventuală prelungire a izolării va fi decisă în funcţie de rezultatele anchetei în următoarele 24 de ore, a indicat Bloomfield.

Noua Zeelandă a înregistrat până în prezent doar 22 de decese din cauza coronavirusului pe teritoriul său la o populaţie de 5 milioane de locuitori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.