Antrenorul lui FC Barcelona, Hansi Flick, nu are de ce să se plângă în privinţa lotului său şi are deplină încredere în club, a declarat germanul cu o zi înainte ca echipa să debuteze sâmbătă în noua ediţie de campionat, la Valencia, informează Reuters.
Barca, care a terminat pe locul doi sezonul trecut în La Liga, după marea rivală Real Madrid, s-a întărit în perioada de transferuri din vară cu doi spanioli, mijlocaşul ofensiv Dani Olmo şi atacantul Pau Victor.
Flick, care a câştigat cu Bayern Munchen de două ori campionatul Germaniei şi o dată Liga Campionilor, a spus că este mulţumit de echipa sa.
Tehnicianul în vârstă de 59 de ani, ultima dată selecţioner Germaniei, a fost numit în luna mai la Barca în locul lui Xavi Hernandez, demis după un sezon în care clubul catalan nu a câştigat niciun trofeu.
"Sunt mulţumit de echipa pe care o am, restul este un semn de întrebare. Când am semnat contractul, ştiam că nu va fi uşor, însă am încredere oarbă în club. Şi sunt mulţumit de echipă, de ceea ce oferă. Avem jucători accidentaţi care vor reveni treptat. Suntem în continuare o echipă puternică", a afirmat vineri Flick.
Olmo, în vârstă de 26 de ani, care a ajutat Spania să câştige EURO 2024, nu va fi disponibil pentru meciul de la Valencia, a indicat Flick.
"Olmo nu are o condiţie fizică bună, a început târziu şi vom avea grijă de el. El nu va fi aici mâine. Ne dorim ca toată lumea să fie bine şi să joace fără accidentări", a spus el.
Flick a spus că jucătorul de 17 ani Lamine Yamal va fi folosit contra Valenciei. Tatăl fotbalistului, Mounir Nasraoui, se află într-o stare gravă, dar stabilă", după ce a fost înjunghiat miercuri într-o parcare din oraşul Mataro, din nord-estul Spaniei, potrivit postului naţional de televiziune spaniol TVE.
Flick a menţionat că nu se aşteaptă la un meci uşor cu Valencia, care a încheiat pe locul 9 sezonul trecut.
"Aştept cu nerăbdare acest prim joc. Valencia este un loc special", a spus germanul. "Va fi un meci greu, adversarii noştri au arătat că joacă bine, un fotbal ofensiv (...) Va fi greu", a adăugat el.
Noul antrenor al Barcelonei: Sunt mulțumit de lotul avut la dispoziție
Explorează subiectul
Articole Similare

93
Naţionala masculină de hochei pe gheaţă a României a fost învinsă de Ucraina, într-un meci din Cupa Europeană a Naţiunilor
93

1.412
FCSB - Feyenoord: toate calculele, scenariile și punctele necesare pentru primăvara europeană
1.412

533
FCSB - Feyenoord: 'O victorie imensă pentru club, pentru România. Doar un astfel de club mare poate obţine o astfel de victorie' - Elias Charalambous
533

1.184
FCSB - Feyenoord: 'Un meci senzaţional. Numai o echipă ca Steaua poate oferi seri ca acestea în Europa' - Florin Tănase
1.184

135
Rezultate înregistrate joi în Conference League
135

58
Liga Europa: înfrângere pentru Ionuţ Radu şi Celta Vigo în faţa echipei Bologna, meci arbitrat de Radu Petrescu
58

105
Universitatea Craiova pierde acasă cu Sparta Praga în Conference League
105

27
Karim Benzema deschide ușa unei reveniri în echipa Franței pentru Cupa Mondială 2026
27

14
Rapid București a pierdut acasă în fața turcelor de la CBK Mersin, scor 82-78
14

54
Suporterii europeni se revoltă față de costurile uriașe ale biletelor la CM 2026
54

21
Arcada Galaţi a învins Benfica în prima manşă din Challenge Cup
21

20
CIO recomandă reintegrarea sportivilor ruși și belaruși în competițiile internaționale
20

30
Şapte echipe s-au calificat în sferturile Cupei României la handbal
30





















Comentează