DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Noul centru social al Bisericii ''Sf. Gheorghe'' din Bacău a fost sfințit de IPS Ioachim

Părintele Arhiepiscop Ioachim a sfințit duminică așezământ social extins al Bisericii „Sf. Gheorghe” din Bacău, unde de peste două decenii se desfășoară activități de sprijin pentru tineri și vârstnici. Așezământul este pus sub ocrotirea Sfântului Apostol Toma.

„Toma ne spune că actul de credință nu este ușor, fiindcă nu face parte din domeniul certitudinilor științifice. Ea este o cunoaștere din semne, prin care decodificăm pe Dumnezeu”, a spus părintele arhiepiscop cu această ocazie.

„Spre exemplu: atunci când un copil vine de la școală, găsește pe masă o ciocolată sau un borcan de dulceață cu câteva felii de pâine puse de mama lui, care e plecată la serviciu”, a adăugat ierarhul.

„El nu a văzut-o pe mama sa când le-a pus pe masă, însă știe că sunt pentru el. Cei doi se înțeleg prin aceste semne, indubitabile pentru unii, însă indescifrabile pentru alții. Sunt semnele dragostei, care nu se descriu științific. Așa e și în dimensiunea credinței. Totul este dar de la Dumnezeu, dar toate se petrec într-o minunată conivență.”

Așezământul multifuncțional socio-cultural „Sfântul Apostol Toma” a fost creat prin extinderea vechiului Așezământului social-filantropic „Samarineanul milostiv” al Bisericii „Sf. Gheorghe”.

Timp de două decenii, instituția a oferit zilnic un prânz cald pentru 25-30 de elevi de la Școala nr. 10 și Școala „George Bacovia” din localitate și pachete alimentare de sărbători vârstnicilor cu venituri reduse.

Treptat, activitățile filantropice au fost completate cu activități educative și culturale pentru copii: pregătire pentru examenele naționale la română, matematică și limbi străine, club de șah și o tabără anuală de două săptămâni.

Activitățile au necesitat transformarea vechii construcții într-o clădire spațioasă, multifuncțională, cu sală de mese, bucătărie, cămară de alimente, birou parohial, bibliotecă și alte dependințe la parter. La mansardă se găsesc săli de cursuri și socializare pentru elevi și vârstnici.

Lucrările au fost începute în 2014 sub coordonarea Părinților Vasile Radu și Constantin Gherasim și au fost finalizate de curând, prin eforturile noului paroh, Părintele Gheorghe Chirica.

La slujba de sfințire de duminică și la liturghia care a precedat-o au participat Primarul Bacăului, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, și numeroși credincioși.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.