DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

'Noul Drum al Mătăsii' trebuie deschis europenilor - Federica Mogherini

Noul drum al matasii

Proiectele din cadrul iniţiativei chineze 'Noul Drum al Mătăsii' trebuie să fie deschise europenilor, a afirmat joi la Beijing şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, în contextul în care China pregăteşte primul său summit consacrat ambiţiosului plan care va lega Asia, Africa şi Europa, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele Xi Jinping susţine iniţiativa numită "One Belt, One Road" care implică investiţii de miliarde de dolari în infrastructură, între care drumuri, căi ferate, porturi şi reţele electrice.

Până aici a fost! Marea Britanie ÎNCHIDE liberul acces înainte de 8 iunie

'Evident, pentru noi este esenţial să fie deschise oportunităţi pentru toţi, inclusiv europeni', a afirmat şefa diplomaţiei europene în cadrul unui discurs rostit la Universitatea de elită Tsinghua din Beijing.

'Ştiu că unii sunt îngrijoraţi să vadă o Chină mai încrezătoare şi orientată în afară. Nu împărtăşesc acest punct de vedere', a afirmat subliniat responsabila UE.

Reprezentanţi din 110 ţări, o mare parte lideri asiatici, se vor reuni la Beijing luna viitoare pentru summitul 'Noul Drum al Mătăsii', cel mai important eveniment diplomatic al Chinei din acest an.

China încearcă să dezvolte relaţiile cu 16 ţări din Europa Centrală şi de Est în cadrul unei iniţiative lansate în noiembrie 2016, numită '16+1', pentru a finanţa în cea mai mare parte dezvoltarea infrastructurii în Europa.

China şi UE ar trebui să promoveze un 'semnal pozitiv' al globalizării economice şi al comerţului liber şi echitabil, a declarat marţi premierul chinez Li Keqiang în cursul convorbirilor cu Mogherini.

Egiptul a primit primul submarin fabricat în Germania

Şefa diplomaţiei UE şi ministrul de externe chinez, Yang Jiechi, au discutat în cursul unei întrevederi avute tot marţi cu privire la necesitatea de a coopera pe probleme arzătoare, între care Coreea de Nord şi Siria, precum şi asupra necesităţii de a evita protecţionismul.

De la venirea lui Donald Trump la Casa Albă, China a făcut progrese în ceea ce priveşte dezvoltarea cooperării cu UE pentru a se apăra de orice politică de protecţionism ('American First') a administraţiei Trump, au afirmat diplomaţi europeni.

Preşedintele chinez a apărat cu fermitate globalizarea şi a prezentat China drept o 'economie larg deschisă', dar grupuri de afaceri străine se plâng de faptul că gigantul asiatic discriminează prin limitarea accesului la piaţa chineză. UE încearcă să semneze un tratat bilateral de investiţii cu China din 2012, acord care ar înlesni accesul unor companii europene pe piaţa de afaceri din China.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.