Noul Guvern sirian şi Israelul urmează să înfiinţeze o structură comună sub supravegherea SUA

Autor: George Traicu

Publicat: 07-01-2026 11:47

Article thumbnail

Sursă foto: Alejandro Bernal / Alamy / Profimedia

Noul Guvern sirian şi Israelul urmează să înfiinţeze o structură comună - supervizată de către Statele Unite - prin care să împărtăşească informaţii clasificate şi să acţioneze în vederea unei scăderi a tensiunilor între cele două ţări, anunţă Washingtonul, relatează AFP, potrivit news.ro.

Departamentul de Stat american a dat asigurări marţi, într-un comunicat, în urma unor negocieri, la Paris, între Israel şi Siria, că cele două ţări s-au angajat ”să stabilească acorduri durabile în domeniul securităţii şi stabilităţii”.

”Cele două părţi au decis să înfiinţeze un mecanism comun de fuziune - o celulă de comunicare specială - cu scopul de a facilita coordonarea imediată şi continuă a schimbului de informaţii clasificate, dezescaladării militare, angajamentului diplomatic şi oportunităţilor comerciale, sub supervizarea Statelor Unite”, a anunţat Departamentul de Stat.

”Acest mecanism va servi drept platformnă de soluţionare imediată a oricărui diferend şi de acţionare în vederea prevenirii neînţelegerilor”, se arată în comunicat.

Şeful diplomaţiei siriene, Asaad al-Shaibani, a participat la aceste negocieri cu Israelul.

Aceste negocieri - primele din septembrie - vizau să se ajungă la acord de securitate între cele două ţări vecine, aflate în continuare, în mod teoretic, în stare de război.

După înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad şi preluarea puterii de către o coaliţie islamistă în Siria condusă de Ahmad al-Sharaa, Israelul a desfăşurate sute de atacuri şi a efectuat incursiuni în această ţară.

PROBLEMA UNEI ZONE DEMILITARIZATE, ÎN SUSPANS

Israelul a desfăşurat, de asemenea, trupe în zona demilitarizată, pe Platoul Golan, dincolo de linia de demarcaţie între partea acestui platou sirian pe care a anexat-o şi restul Siriei.

În vară au avut loc contacte la nivel înalt între oficiali israelieni şi sirieni, cu ajutorul Parisului şi Washingtonului.

Ultima reuniune a avut loc în septembrie, când negocierile au fost blocate din cauza insistenţei Israelului de a cere o demilitarizare a teritoriului Siriei - de la sud de Damas şi până la linia de demarcaţie din 1974, instituită după Războiul israelian-arab din 1973.

Preşedintele sirian Ahmad al-Sharaa a încercat să evite o confruntare cu Israelul, însă avertiza în decembrie că insustanţa israelului de a obţine această zonă demilitarizată pune Siria într-o poziţie ”foarte periculoasă”.

Departamentul de Stat american nu evocă problema acestei zone.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a subliniat, într-un comunicat separat, că în cursul acestor discuţii Israelul şi-a ”reafirmat angajamentul de a promova securitatea şi stabilitatea în regiune şi necesitatea unor progrese în cooperarea economică în beneficiul ambelor ţări”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri