DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente: 'Obiectivele mele sunt alegeri libere şi corecte, transparenţă şi integritatea tuturor angajaţilor AEP'

AEP

Noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, Florin Mituleţu-Buică, a declarat miercuri, după ce a fost validat în funcţie de plenul reunit al Parlamentului, că obiectivele sale sunt alegeri "libere" şi "corecte", precum şi unificarea legislaţiei în domeniu şi o transparenţă cât mai mare a proceselor electorale, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Maria Grapini, ELIMINATĂ de la numărătoarea voturilor din Comisia LIBE, după ce a GREȘIT opțiunile pentru Kovesi

"Mă onorează votul din această zi - 252 de voturi înseamnă ceva. Le mulţumesc şi celor care m-au votat şi celor care nu m-au votat, este o onoare pentru mine să preiau mandatul de preşedinte al AEP. Obiectivele sunt alegeri libere şi corecte, transparenţă şi integritatea tuturor angajaţilor AEP, cât şi a tuturor persoanelor implicate în procesele electorale din acest an, din anul următor, dar şi pe viitor. Aşa cum ştiţi, am o experienţă în AEP şi sunt convins că voi duce la bun sfârşit şi ceea ce şi-au propus preşedinţi înaintea mea, cât şi obiective pentru viitor: unificarea legislaţiei electorale şi transparenţa cât mai mare a proceselor electorale", a arătat el, într-o declaraţie acordată presei la Palatul Parlamentului.

Mituleţu a precizat că, în calitate de secretar general al AEP, funcţie deţinută până în prezent, nu a avut informaţii referitoare la controalele efectuate la partidele politice în ceea ce priveşte cheltuirea subvenţiei, dar urmează să discute cu reprezentanţii departamentului de specialitate pe această temă.

"Lăsaţi-mă să preiau mandatul de preşedinte, să chem compartimentul care se află în subordinea preşedintelui autorităţii, respectiv Departamentul de control, şi să stabilim care sunt lucrurile care s-au făcut şi lucrurile care urmează să se facă, bineînţeles conform procedurilor interne şi regulamentului. (...) Luni voi ieşi cu un comunicat de presă cu siguranţă despre fiecare lucru care a fost în ultima perioadă în spaţiul public. (...) Potrivit dispoziţiilor legale, AEP desfăşoară controale concomitent cu Curtea de Conturi în ceea ce priveşte subvenţiile şi banii publici. Drept urmare, lăsaţi-mă să văd încă o dată ce s-a întâmplat în decembrie, să văd ce s-a întâmplat în ianuarie, pentru că, în calitate de secretar general, nu am avut în subordine această structură", a spus el.

Preşedintele AEP a adăugat că directorul general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale ar putea să îşi piardă postul, din cauza că nu a fost îndeplinită una dintre condiţiile cumulative, dar a subliniat că decizia aparţine Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului.

"Singura problemă constatată de auditul intern al AEP a constatat-o la concursul pentru ocuparea funcţiei de director general în cadrul Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale, deoarece una dintre condiţii nu a fost îndeplinită. Spune acolo, cumulativ trebuie îndeplinite trei condiţii. Una dintre ele şi cea mai importantă este ca în ultimii ani respectiva persoană, care va ocupa o funcţie, să nu fi avut în ultimii cinci ani funcţia de membru al unui partid politic. Or, acolo s-au încurcat puţin lucrurile. Vedeţi dosarul de concurs, documentele. Sunt publice pe site-ul AEP. (...) Cu siguranţă se va pierde (postul de către persoana respectivă - n.r.), dacă vine hotărârea Birourilor permanente reunite. Postul se va vacanta şi se va proceda la ocuparea postului în condiţiile legii", a susţinut Mituleţu.

În ceea ce priveşte acuzaţiile liderului deputaţilor PNL, Raluca Turcan, care a susţinut că exact în ziua în care DNA a anunţat că se autosesizează privind cheltuirea subvenţiei de către PSD, Florin Mituleţu-Buică ar fi solicitat Parlamentului scoaterea din funcţie a directorului Departamentului de control al finanţării partidelor politice, pe motiv că îi lipsea din dosarul de candidatură declaraţia pe proprie răspundere că nu a făcut parte din niciun partid politic, noul şef al AEP a replicat: "Coincidenţa este că hârtiile trimise către Parlament sunt din octombrie 2017. Auditul Curţii de Conturi a constatat că AEP nu a solicitat aviz Birourilor permanente. Drept urmare, a obligat autoritatea să îndeplinească această misiune de solicitare de aviz. Şi ceea ce s-a întâmplat, coincidenţa face, noi am făcut decât completare de documente, nu am făcut nimic altceva".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.