Noul primar ales al Ploieștiului crede că Sebastian Ghiță controlează orașul: 'Dacă nu ştiaţi, este cetăţean de onoare'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 27-07-2024

Actualizat: 27-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: observatorul prahovean

Primarul ales al municipiului Ploieşti, Mihai Poliţeanu, a afirmat, sâmbătă, că cea mai des auzită critică la adresa actualei administraţii a oraşului a fost aroganţa, nepăsarea şi corupţia. El spune că Sebastian Ghiţă încă mai controlează clasa politică din acest municipiu, fiind în continuare cetăţean de onoare al oraşului, alături de Ion Luca Caragiale sau Nichita Stănescu. Deşi a propus retragerea titlului, proiectul a fost respins de toţi consilierii locali.

Întrebat la emisiunea Insider Politic de sâmbătă, la Prima TV, care a fost cea mai des auzită critică în campania electorală, la adresa primarului în funcţie, Mihai Poliţeanu s-a referit la aroganţă, nepăsare sau corupţie.

„Aroganţă şi nepăsare, iar la adresa întregii clase politice ploieştene, corupţia dublată de nepăsare, deci sentimentul acela nepăsător că eşti într-un oraş important al României uitat de istorie, din care te uiţi nu doar la Bucureşti, ci şi la Târgovişte, Braşov, oraşe care cu ceva ani în urmă erau prăfuite şi sub standardele de calitate a vieţii din Ploieşti şi acum toate au decolat lângă noi. Un oraş care, din păcate, după 35 de ani de domnie PSD-PNL este prăfuit, este mort, nu vezi oameni seara, nu vezi oameni în weekend, foarte puţine posibilităţi de distracţie, multă mizerie, corupţie, din păcate. Da, e cunoscut Ploieştiul pentru nivelul ridicat al corupţiei, tot felul de persoaje ca Sebastian Ghiţă, Iulian Dumitrescu, familia Cozma şi aşa mai departe, De fapt, ştirile naţionale din Ploieşti, din păcate, până acum, au fost în jurul acestor personaje şi în jurul unor acte de corupţie, fie suspectate, fie confirmate de instanţă sau de procurori”, a declarat Mihai Poliţeanu, potrivit news.ro.

„Sebastian Ghiţă încă are un cuvânt de spus”

Primarul ales al municipiului Ploieşti, independentul (ex-USR) Mihai Poliţeanu, a precizat că Sebastian Ghiţă încă mai are un cuvânt de spus în politica oraşului.

„Sebastian Ghiţă sigur mai controlează. Nu îmi dau seama nivelul de control asupra politicii şi politicienilor din Ploieşti, dar mi-a fost foarte clar că Sebastian Ghiţă încă are un cuvânt de spus în politica ploieşteană (...) Sebastian Ghiţă, dacă nu ştiaţi, este cetăţean de onoare al Ploieştiului, alături de Nichita Stănescu şi Caragiale”, a mai afirmat Poliţeanu, precizând că a propus un proict pentru retragerea titlului de cetăţean de onoare.

„Mă aşteptam să treacă pentru că majoritatea era PNL - USR în Consiliul Local (...) În continuare, Sebastian Ghiţă este cetăţean de onoare al Ploieştiului. Nu a trecut proiectul (...) Din partea USR a fost o surpriză negativă, nu am ştiut cum să o interpretez. Singura interpretare a fost că la acel moment, USR era în alianţă cu PNL, dar, totuşi, era un discurs public. Deci, în continuare Sebastian Ghiţă este cetăţean de onoare al Ploieştiului, cu protecţia tuturor partidelor care au fost în Consiliul Local în 2024 şi a actualului viitor fost primar, Andrei Volosevici”, a adăugat Mihai Poliţeanu.

Polițeanu vrea să dea oameni afară din primărie

Mihai Poliţeanu anunță că va continua dialogul cu oamenii din oraş şi după preluarea mandatului, aceasta fiind prima măsură după inslalarea în funcţie. Apoi, va discuta şi cu angajaţii din primărie pentru a-i asigura că nu îşi vor pierde posturile, cu excepţia ”unor politruci care trebuie să dispară”.

Întrebat care este prima măsură pe care o va lua în calitate de primar, Mihai Poliţeanu a arătat că principala sa preocupare va fi dialogul.

„Să vorbesc cu oamenii. Mi se pare foarte important. Bine, să vorbesc cu oamenii din două perspective. Să continui să vorbesc cu cetăţenii Ploieştiului aşa cum am făcut-o în ultimii doi ani şi jumătate, probebil frecvenţa va fi mai redusă pentru că majoritatea activităţilor va fi în interiorul primăriei. Cât am fost parlamentar, am fost de cel puţin două ori pe săptămână, în medie, în stradă, vorbind cu oamenii, încercând să rezolv probleme cu instrumente de natură civică. Dar vreau să continui, chiar dacă la o frecvenţă mai redusă, întâlnirile cu ploieştenii. Şi de asemenea, vreau să discut cu angajaţii primăriei, pentru că cel puţin în ultimii 4 ani au fost complet terorizaţi de actualul primar. Sunt speriaţi pentru că aşteptarea lor este ca după fiecare set de alegeri să fie oameni daţi afară, sunt tot felul de schimbări, sunt aduşi tot felul de politruci. Vreau să îi asigur că nu mă duc să îi dau afară, chiar dacă sunt angajaţi acolo pe filieră PNL, pe filieră PSD. Ştiu cum a fost, ştim cu toţii, asta a fost realitatea, nu mă interesează. Vreau să producă rezultate şi să răspundă pentru eventuala lipsă a rezultatelor”, a precizat primarul ales al municipiului Ploieşti.

De asemenea, Mihai Poliţeanu s-a referit şi la unii ”politruci” cărora le-a transmis că vor trebui să plece din Primărie.

„Evident că sunt şi câţiva politruci pe acolo care trebuie să dispară, care sunt clar înfipţi acolo, fără niciun fel de competenţe. Vreau să îi atrag pe angajaţi într-un proiect comun, să simtă şi ei că sunt într-un proiect comun.Dacă trăim într-o nepăsare sau într-o  relaţie de adversitate, aşa cum se întâmplă acum între primar şi întreg aparatul administrativ, atunci nu avem nicio şansă să schimbăm Ploieştiul şi să îl ducem pe o linie de plutire”, a mai spus Mihai Poliţeanu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri