Noul şef al Pentagonului, generalul James Mattis, este în favoarea menţinerii regulilor americane actuale pentru interogatoriile prizonierilor, care interzic folosirea torturii, a făcut cunoscut joi Departamentul Apărării, citat de AFP și preluat de agerpres.
Într-un interviu difuzat miercuri seară la postul de televiziune ABC, preşedintele american, Donald Trump, s-a declarat convins că simularea înecului este eficientă pentru a interoga prizonierii, dar decizia finală privind aplicarea torturii în cazul suspecţilor de terorism va fi a secretarului apărării şi a directorului CIA.
"Poziţia generalului Mattis nu s-a schimbat" de la procesul confirmării sale în Senat, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jeff Davis.
În răspunsul la o întrebare scrisă a senatorilor, generalul Mattis declarase atunci că "susţine total" regulile americane asupra metodelor de interogare a prizonierilor, conţinute în manualul de teren al US Army, armata terestră americană.
Aceste reguli sunt respectate în prezent de toate autorităţile americane, inclusiv CIA. Ele exclud simularea înecului şi alte practici asimilate torturii.
"Susţin aceste reguli de la redactarea şi promulgarea lor în 2006", subliniase el.
Şeful Pentagonului "a spus că va respecta, şi este hotărât să susţină, legea internaţională privind conflictele armate, Convenţia de la Geneva şi legile americane, iar aceasta nu s-a schimbat", a insistat Jeff Davis.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a afirmat că Departamentul Apărării nu a primit "vreun ordin sau vreo directivă" pentru a pregăti zone de securitate în Siria, despre care Donald Trump a vorbit la ABC.
Preşedintele SUA a afirmat că administraţia americană va crea zone securizate pentru a-i primi pe sirienii strămutaţi. Conform presei americane, Pentagonul ar urma să stabilească în 90 de zile un plan în vederea creării unor astfel de zone în Siria sau în ţări vecine.
"Pentru moment, preocuparea noastră în Siria este cea care a fost întotdeauna: să ruinăm şi să învingem gruparea Stat Islamic", a subliniat joi căpitanul Jeff Davis.
Noul secretar al Apărării, James Mattis, este împotriva torturii
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

61
Iranul declară 'insuficient' răspunsul SUA la cele 7 condiții pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
61

163
Avertismentul serviciilor secrete: Rusia ar vrea să asasineze directori executivi și angajați cu rang înalt ai unor companii europene
163

252
O nouă evaluare avertizează asupra amenințărilor care ar putea șterge omenirea de pe fața Pământului
252

482
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Donald Trump spune că Zelenski nu vrea pace, dar Kievul vine cu o ofertă
482

1.391
„Am locuit în Țările de Jos și mă culcam îmbrăcat într-un pulover gros” - Șeful guvernului Republicii Moldova le recomandă cetățenilor să facă economii
1.391

480
Sfârșitul Sistemului Solar ar putea veni mai devreme decât se estima: Newton pare să fi intuit pericolul cu secole în urmă
480

1.393
Acordul SUA-Rusia pentru motorină ar putea fi ilegal, avertizează un senator republican: Putin îl va „submina” pe Trump cu prima ocazie
1.393

75
Atacul asupra aeroportului din Riad dă peste cap vizita ministrului german al economiei
75

1.564
Un lider european îl acuză pe Trump de „faliment moral” în privința Ucrainei "pentru câţiva litri de motorină"
1.564

96
Premierul canadian critică acordul lui Trump cu Rusia privind motorina: Subminează eforturile de pace
96

1.982
Ambasadoarea care ar fi susținut că americanii au dat jos Guvernul Bolojan riscă să fie demisă
1.982

1.702
Zelenski spune că centrale din Kiev și Harkov au fost lovite de Rusia după anunțul neașteptat al lui Trump privind armistițiul energetic
1.702

4.144
VIDEO Un caz șocant de infestare cu ploșnițe: Un expert susține că este cea mai gravă situație pe care a întâlnit-o
4.144
















