Cetățenii români, cu domiciliul stabil în România, pot deveni rezerviști voluntari, în baza unui contract individual pe durată determinată, potrivit legii privind Statutul rezerviștilor voluntari care a fost adoptată marți de Senat, for decizional.
Drept urmare, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România pot deveni rezervişti voluntari, dacă îndeplinesc o serie de condiții.
Rezerviştii voluntari trebuie să fie devotaţi statului roman, să nu aparţină unor asociaţii religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice sau afectează desfăşurarea profesiei militare. Trebuie să participe la instruire 15 zile, pe an.
Totodată, rezerviştii voluntari vor avea drepturi salariale, li se vor plăti asigurările sociale şi de sănătate şi vor încasa primă de fidelitate.
Proiectul de lege va fi transmis preşedintelui României spre promulgare.
Comentează