Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noutățile din Legea Educației: Creşele vor primi chiar şi nou-născuţi şi va creşte numărul de copii care pot fi înscrişi la o unitate

bebelusi

Creşele vor primi chiar şi nou-născuţi şi va creşte numărul de copii care pot fi înscrişi la o unitate, după ce Legea Educaţiei a fost modificată din nou în Senat, zilele trecute, anunță antena3.ro.

Astfel, prin proiectul adoptat în calitate de for decizional, Senatul introduce grupe și la creșă, ca la grădiniță, şi coboară vârsta preșcolarilor care pot fi înscriși până la cea a unui nou-născut – 0 luni, față de 11 luni cât prevăzuse ministerul, potrivit edupedu.ro.

Concret, înainte se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și trei ani, acum grupa de vârstă acceptată este 0 luni – 3 ani, împărțirea nemaifiind într-o singură grupă cu şapte copii, în medie, dar nu mai mult de nouă și nu mai puțin de cinci.

Acum, în grupa mică vor fi şapte copii în medie, dar nu mai puţin de cinci şi nu mai mult de nouă.

În grupa mijlocie vor fi 12 copii, dar nu mai puţin de opt şi nu mai mult de 15.

În grupa mare vor fi 12 copii, dar nu mai puţin de opt şi nu mai mult de 20.

Prin triplarea numărului de copii, de la şapte la 20, într-o grupă de creșă, cresc costurile pentru autorități.

Proiectul a fost adoptat zilele trecute cu votul PSD, PNL, USR-PLUS. S-au abținut cei de la AUR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.