Principalul favorit, sârbul Novak Djokovic, câștigător al ultimelor trei titluri la Wimbledon, s-a calificat miercuri fără mare efort , în turul 3 al Grand Slam-ului londonez, învingându-l miercuri pe australianul Thanasi Kokkinakis cu 6-1, 6-4, 6-2, în doar 2 ore și 3 minute.
Jucătorul de 35 de ani, care candidează pentru al patrulea titlu consecutiv la Wimbledon și al șaptelea la nivel general, a avut mici probleme, luni, în meciul din deschidere, împotriva lui Kwon Soon-woo, dar și-a revenit și a jucat mult mai bine împotriva lui Kokkinakis, jucător aflat pe locul 79.
Australianul are în palmare o victorie la Roger Federer, în turul al doilea al Mastersului de la Miami în 2018, dar de data aceasta nu a reușit să furnizeze o nouă surpriză în meciul de pe Centre Court, Djokovic dictând jocul pe toată durata meciului.
Djokovic s-a confruntat cu o singură minge de break pe propriul serviciu și a închis meciul în puțin peste două ore, valorificând a doua sa minge de meci.
În turul al treilea, sârbul va juca în compania compatriotului său Miomir Kecmanovic, cap de serie 25.
Comentează