Novak Djokovic va disputa finala la Geneva

Autor: Anca Flondor

Publicat: 23-05-2025 19:53

Actualizat: 23-05-2025 22:53

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

Tenismanul sârb Novak Djokovic s-a calificat vineri în finala turneului ATP de la Geneva (Elveţia), dotat cu premii totale în valoare de 596.035 de euro, după ce a trecut, în semifinale, de britanicul Cameron Norrie (90 ATP) în trei seturi, 6-4, 6-7 (6/8), 6-1.

Djokovic se află acum la doar o victorie de câştigarea celui de-al 100-lea titlu din cariera sa în circuitul profesionist. Sârbul, 38 ani, campion olimpic en titre, s-a impus la capătul unui meci nu foarte uşor, de două ore şi 16 minute, în care a reuşit 11 aşi şi a comis 3 duble greşeli.

Djokovic (6 ATP), al doilea favorit, speră să devină săptămâna aceasta al treilea tenisman din istorie care atinge borna de 100 de titluri în circuitul profesionist, după americanul Jimmy Connors (109) şi elveţianul Roger Federer (103).

În finală, Djokovic îl va avea ca adversar pe polonezul Hubert Hurkacz (31 ATP), favorit nr. 6, care în prima semifinală l-a eliminat pe austriacul Sebastian Ofner, venit din calificări, în două seturi, 6-3, 6-4.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri