nter Milano a încheiat sezonul 2024-25 cu venituri record în Serie A

Autor: Diana Pană

Publicat: 29-09-2025 23:16

Article thumbnail

Sursă foto: www.dezeen.com

Inter Milano, vicecampioana Italiei şi a Europei în anul 2025, a generat, la sfârşitul sezonului 2024-25, primul profit în ultimii cincisprezece ani, a anunţat luni clubul lombard, potrivit news.ro.

În anul fiscal 2024-25, care s-a încheiat pe 30 iunie 2025, Inter Milano a generat venituri de 567 de milioane de euro, „cele mai mari generate vreodată în Serie A”, a asigurat clubul nerazzurri. Profitul net a fost de 35,4 milioane de euro, o creştere de 70 de milioane de euro faţă de anul precedent, după pierderea de 35,7 milioane de euro înregistrată în 2023-24.

„Aceste rezultate se datorează creşterii veniturilor din competiţiile interne şi europene, precum şi participării la prima ediţie a Cupei Mondiale a Cluburilor”, a explicat Inter, care şi-a schimbat proprietarul în mai 2024, odată cu preluarea de către fondul american Oaktree.

În sezonul 2024-25, Inter a terminat pe locul doi în Serie A, la un punct în spatele lui Napoli, care a câştigat titlul în ultima etapă. Clubul lombard a jucat apoi în finala Ligii Campionilor, împotriva lui Paris Saint-Germain, care a învins-o cu 5-0. La finalul sezonului, spre surprinderea tuturor, antrenorul Simone Inzaghi şi-a părăsit funcţia şi a fost înlocuit de românul Cristian Chivu.

Inter se află în prezent pe locul cinci în campionatul italian, la trei puncte în spatele liderului, rivalii de la AC Milan.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri