Alexandru Petria: - Adrian Christescu, ai publicat un roman incitant, „Destinul lupului singuratic”. Personajul principal are o viaţă ieşită din comun, şi l-ai conturat veridic, de ai spune că ai trăit unele lucruri narate. Cât eşti tu în el? Ai fost în Legiunea Străină? Te rog să te prezinţi cititorilor.
Adrian Christescu: - Mulţumesc pentru apreciere, Alexandru Petria. E adevărat, e cam greu să scrii despre lucruri ieşite din comun, atâta timp cât duci o existenţă ternă, dar nu pot să nu recunosc că am dus o viaţă interesantă. Sau mai exact, am putut sesiza formidabilul potenţial narativ al vremurilor pe care le-am trăit! Vezi tu, cred că noi, decreţeii, din acest punct de vedere am avut o şansă extraordinară. Să trăieşti, într-un timp relativ scurt, atâtea evenimente este incredibil! Am trecut printr-o dictatură comunistă, cunoscând atât latura ei aşa-zis liberală cât şi contorsiunile ei hâde, am trait pe repede înainte o revoluţie, teroriştii, capitalism, neocomunism, tranziţie, devalorizări ale leului din trei cifre, milionari de carton, Pro Tv, victorii ale dreptei într-o ţară în care 50% din toalete sunt aflate în dosul curţii, războaie în Irak, Balcani, Siria, terorism aleatoriu, şi nenumărate crize financiare sau politice ş.a.m.d. Şi toate în mai puţin de 50 de ani… Referitor la a doua parte a întrebării tale, trebuie să recunosc că am împrumutat personajului meu câteva hobby-uri, o serie de întâmplări pe care le-am tratat cu umor la timpul lor, dar nu mai mult de atât! Nu am trecut prin Legiunea Străină şi nu am participat la nici un război, în afara celui purtat de armata Republicii Socialiste România împotriva propriului ei popor. Dealtfel, experienţa mea referitoare la acest moment am încercat să o împărtăşesc, atât prin intermediul câtorva scene din roman, cât şi prin nuvela ,,Torţe în întuneric”, publicată în culegerea de povestiri ,,Trofeul” apărută în 2011. Ulterior acestor evenimente, viaţa mea a fost extrem de paşnică şi aş putea să spun că ea s-a derulat în incredibilul carusel ce a transformat realitatea economico-financiar a acestei ţări şi al cărui martor am fost moment de moment.
- Cartea, pe lângă intriga financiaro-politică, vorbeşte despre criza în care ne aflăm. În ficţiunea ta, se luptă împotriva corupţiei, generatoare a crizei, asasinând bancheri mânjiţi, ca să se bage spaima în restul. E o cale?
- Sincer să fiu, cred că e singura şi poate părea surprinzător dar, cred că, parţial, aşa s-a şi întâmplat. Nu am să dau nume, dar am auzit pe la colţuri de vreo două duzini de bancheri care, în ultimii ani, au avut parte de o soartă extrem de surprinzătoare. Pentru ei şi pentru cei din jurul lor! Gândeşte-te numai la Dominique Strauss- Kahn, par exemple… Acest om era în pol position de a dobândi, en-fanfarre, preşedinţia Franţei şi în doi timpi şi trei mişcări, devine o umbră penibilă! Nu cred că mai este ceva de discutat referitor la cauzele crizei financiare prin care am trecut! Orice om sănătos la cap, şi căruia nu îi curge saliva din gură urmărind posturile de ştiri, a înţeles că lăcomia, corupţia, nesimţirea şi raptul practicat de venerabilii noştri bancheri şi mai tinerii lor pupili au avut o influenţă majoră în nenorocirea prin care am trecut. Bine, şi să nu-i uităm pe politicieni… Altfel, pentru o altă soluţie ar fi destul de greu! Până una-alta, trăim în capitalism şi, din păcate, suntem administraţi prin reguli camuflat socialiste. Dacă încrederea în bănci şi în instituţii s-ar spulbera am intra într-un haos total aşa că trebuie cumva să împaci şi capra şi varza! Sincer, nu ştiu cine e capra…
- „Destinul lupului singuratic” este extrem de bine scris. Cum ai colaborat cu editura „Adenium”, unde a apărut romanul? Cum ţi-ai prezenta romanul pe scurt?
- M-am ,,luptat” cu romanul meu vreo trei ani. Am avut parte în această perioadă de nişte cumpene în viaţa mea personală care, cu siguranţă, mi-au dublat timpul de ,,gestaţie” al scrierii. Editura Adenium a apărut printr-o fericită conjunctură, care a dus la o întâlnire între mine, prietenul meu Mihai Vacariu şi distinsa şi fermecătoare doamnă Adriana Nazarciuc, care este sufletul acestei editurii. Ulterior, i-am cunoscut şi pe ceilalţi minunaţi oameni care ”îmbogăţesc” această editură şi pot să spun că, pe lângă respect, a apărut şi un sentiment de invidie. Acesta declanşându-se în mine din resortul meu de manager care, har Domnului, într-o carieră de 23 de ani am avut ce vedea; dar, din punct de vedere al calităţii umane, rareori am văzut o echipă mai unită şi mai pozitivă, precum cea existentă în acest locaş de cultură ieşean. Ei sunt la început de drum acum dar, din în ceea ce priveşte viitorul lor, sunt sigur că, în foarte scurt timp, ei vor reprezenta un reper în această lume a editurilor în care scorţoşenia, ego-ul băşicat şi spiritul de castă olimpiană văduvesc vechile edituri-vedetă de frumuseţea descoperirii mugurilor proaspeţi. Ia imaginează-ţi extraordinarul proiect ,,Oamenii Timpului” gestionat de un Humanitas? Te rog să nu râzi! Şi ca să punctez şi întrebarea ta referitoare la roman, trebuie să îţi mărturisesc că am avut câteva cronici atât de frumoase referitoare la romanul meu încât, după ce le-am citit, mă îndoiesc că aş putea să-l caracterizez mai bine decât au făcut-o cei în cauză. Pentru mine, acest roman a fost în primul rând un prieten drag, care m-a însoţit de-a lungul unor ani grei şi în care ne-am descoperit unul pe altul. El a scos din mine lucruri pe care nu mi le-aş fi putut imagina despre mine, iar eu am reuşit să-l înzestrez cu o vigoare şi o trepidaţie de care nu m-am bănuit niciodată. Eu cred în destinul acestui cărţi!
- Sunt convins că după „Destinul lupului singuratic” s-ar putea turna un film de succes. Totodată, şi că romanul ar fi un succes dacă s-ar traduce în străinătate…
- Da, sunt convins că beneficiind de un scenariu pe măsură şi de nişte posibilităţi pe care eu, în acest moment, nu cred că pot să le intuiesc ar ieşi un film palpitant. Dar, nu cred să am eu norocul acesta… Referitor la traduceri, există în acest moment nişte discuţii dar nu vreau să mă hazardez.
- Ce planuri literare ai?
- Lucrez de ceva timp la o piesă de teatru, o comedie, dar pare să fie mult mai complicat decât mă aşteptam. Pentru acest gen de întreprindere am nevoie de o stare pe care o ating destul de greu în actualul vârtej al vieţii mele. Sunt convins că, după un moment de linişte şi de ordonare, aş putea să abordez şi alte proiecte, ale căror germeni se află de ceva timp în mintea mea. Cine ştie, poate chiar o continuare a acestuia de faţă, dar numai dacă am să simt că ceea ce va urma poate avea o valoare intrinsecă, fără a o lega indisolubil de ceea ce a apărut până acum. Vom vedea…
Interviu realizat de Alexandru Petria
Adrian Christescu s‑a născut în 1968 în Târgu Mureș. A absolvit Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” (1986), a urmat cursurile Facultății de Hidrotehnică din Iași (1988‑1993) și pe cele ale Facultății de Drept din cadrul Universității „Mihail Kogălniceanu” (2004‑2008). Din 1992, a lucrat în vânzări pentru diverse societăți comerciale, iar în prezent este managerul propriilor sale companii. A colaborat în calitate de editorialist la Ziua de Iași (2006‑2007), după care și‑a continuat activitatea publicistică pe blogul personal. Volumul său Trofeul (povestiri, 2011) a primit premiul pentru debut în proză la Salonul Internațional de Carte din Iași.
Comentează