Clădirile în care îşi desfăşoară în prezent activitatea cele trei tribunale din raza Curţii de Apel (CA) Alba Iulia - Tribunalele Alba, Hunedoara şi Sibiu, precum şi judecătoriile din cele trei municipii reşedinţă de judeţ nu mai corespund din punct de vedere tehnic şi fizic, necesitând intervenţii majore pentru desfăşurarea actului de justiţie în condiţii optime.
Potrivit informaţiilor prezentate, vineri, într-o conferinţă de presă prilejuită de bilanţul activităţii Curţii de Apel Alba Iulia pe 2021, dintr-un număr de 17 sedii de instanţe, doar 6 sunt într-o stare tehnică foarte bună şi nu necesită lucrări imediate, şi anume cele în care funcţionează Judecătoriile Blaj, Câmpeni, Sălişte, Mediaş, Hunedoara şi Avrig, transmite Agerpres.
Alte sedii sunt însă într-o stare tehnică "dificilă", cu "mari deficienţe de funcţionare la parametrii tehnico-fizici adecvaţi" - Tribunalul Alba, Judecătoria Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Deva, Judecătoria Petroşani, Tribunalul Sibiu şi Judecătoria Sibiu.
Conform vicepreşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia, Ştefania Dragoe, clădirea în care funcţionează Tribunalul Alba şi Judecătoria Alba Iulia nu satisface necesităţile activităţii unei instanţe şi are nevoie de renovări capitale.
"Încă din 2014, a fost transmis în domeniul public un teren de o suprafaţă de 14.800 de metri pătraţi pentru construirea unui nou sediu. În 2019 a fost înaintată Companiei Naţionale de Investiţii documentaţia necesară demarării procedurii de licitaţie pentru proiectare şi execuţie pentru noul sediu. În prezent, este în derulare contractul de proiectare - faza studiu de fezabilitate încheiat de CNI cu o societate din Bucureşti", a explicat Ştefania Dragoe.
În ceea ce priveşte Judecătoria Sebeş, anul trecut a demarat procedura de mansardare, respectiv s-a încheiat contractul pentru efectuarea expertizei tehnice şi auditului energetic în vederea proiectării şi realizării lucrărilor de intervenţie, consolidare, reabilitare termică, monitorizare şi mansardare sediu. Expertiza a fost efectuată şi a fost avizată în 23 decembrie.
Şi Judecătoria Aiud necesită intervenţii majore, aici fiind doi factori care influenţează stadiul lucrărilor la acest sediu, a arătat Dragoe.
"Unu - e necesară repartizarea fondurilor pentru achiziţia serviciului de proiectare a lucrărilor. De la data avizării expertizei tehnice efectuate pentru acest sediu şi până la finele anului 2021 nu au fost repartizate aceste fonduri. Al doilea factor: eliberarea spaţiului de către Penitenciarul Aiud, care mai ocupă maximum 6 încăperi în acest sediu. Nu avem date concrete cu privire la momentul în care va fi eliberat acest spaţiu de către Penitenciarul Aiud, avem speranţa că acest lucru se va întâmpla într-un viitor cât mai apropiat", a afirmat vicepreşedintele Curţii de Apel Alba Iulia.
În ceea ce priveşte sediul CA Alba Iulia, monument istoric, obiectivul este transformarea sediului într-un adevărat palat al justiţiei, a spus preşedintele instanţei, Liviu Gheorghe Odagiu.
Clădirea revenită în 2010 în patrimoniul Justiţiei şi trecută în 2018 în administrarea exclusivă a CA Alba Iulia este ocupată în prezent şi de Consiliul Judeţean şi Instituţia Prefectului Alba. Dacă în ceea ce priveşte CJ, acesta se va muta în următorii doi-trei ani într-o clădire restaurată, în schimb Instituţia Prefectului "nu are nicio alternativă" în prezent de a putea pleca din Palatul Justiţiei.
Liviu Gheorghe Odagiu a punctat şi câteva dintre lucrările derulate anul trecut, desfăşurate, "în primul rând, în interesul justiţiabilului, fiind amenajate spaţiile la care acesta are acces în mod direct - registratură, arhivă, toalete publice şi sălile de şedinţă".
Curtea de Apel Alba Iulia are arondate 19 instanţe din Alba, Hunedoara şi Sibiu.
Nu avem destui judecători, dar și sediile instanțelor abia stau în picioare - Probleme cu două treimi dintre clădirile instanțelor din Alba, Sibiu și Hunedoara
București
7°C
Articole Similare

71
Poliţiştii au deschis o anchetă, după ce un tânăr de 19 ani l-ar fi înjunghiat pe altul de 20 de ani, în Chiajna
71

263
Adevărul din spatele marketingului: de ce ar trebui să eviți carcasele 'antibacteriene' pentru telefon
263

218
Tânăra de 23 de ani, rănită în accidentul din judeţul Vâlcea a murit la spital
218

370
Parchetul European pune sub lupă 'afacerea microbuzelor școlare' finanțată prin PNRR / Dragoș Pîslaru va trimite Corpul de Control pentru verifica achizițiile
370

287
Horoscopul zilei de 15 aprilie 2026. Gemenii au stări emoționale intense. Află ce se întâmplă cu zodia ta
287

114
Intervenţie a forţelor speciale, după ce mai multe persoane au ameninţat o patrulă formată dintr-un poliţist şi un jandarm - Motivul scandalului este legat de faptul că forţele de ordine au cerut unui cetăţean să dea muzica mai încet
114

64
Amplă operaţiune de căutare a unui bărbat dispărut din judeţul Bacău
64

82
Accident cu trei motociclete, la intrare în Deva - Două persoane au fost transportate la spital
82

3.175
VIDEO Doi polițiști de la Rutieră s-au apucat să cânte manele în autospeciala de Poliție: ”Să sară permisele, să vină permisele!”
3.175

31
intervenţie în Masivul Ceahlău, pentru acordarea primului ajutor şi evacuarea unei victime cu traumatism de membru inferior - O altă persoană a suferit o criză cardiacă, în zona Staţiunii Durău
31

41
Incendiu violent în localitatea Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, unde două case au fost cuprinse de flăcări - Exista riscul extinderii la casele aflate în imediata apropiere
41

38
Tânăr din Maramureș, prins beat la volan, fără ITP și RCA valabil / În Cluj, polițiștii au avut un caz similar
38

44
Haos pe șoselele din România: Aglomerație pe principalele autostrăzi și DN-uri din țară
44
















Comentează