Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nu e linişte în noua alianţă ALDE - Pro România. Deputat: 'Noi ne vedem de drumul nostru, ei să rămână împreună în alianţa în care au câştigat alegerile'

ponta tariceanu

Deputatul Pro România Adrian Pau a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, deşi la nivel naţional reprezentanţii ALDE şi-au depus demisiile, în plan local reprezentanţii formaţiunii conduse de Călin Popescu Tăriceanu "continuă să susţină administraţia PSD". 

Parlamentarul a afirmat că subprefectul de Timiş este un apropiat al preşedintelui ALDE Timiş, deputatul Marian Cucşa.

"Asistăm la o repoziţionare a colegilor de la ALDE. Dacă la nivel naţional au ieşit de la guvernare, la nivel local au decis să susţină administraţia PSD. Nu ne deranjează aceasta, dar ar trebui să-şi asume public comportamentul, pentru ca cetăţenii să ştie ce vor să facă. Ori vin cu noi să facă opoziţie, ori sunt atât de bine legaţi şi ancoraţi la putere. Subprefectul ALDE a fost trecut la PSD, ca să nu fie schimbat", a afirmat Adrian Pau, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Deputatul a opinat că probabil se va întâmpla la fel şi cu ceilalţi reprezentanţi ai ALDE din instituţiile deconcentrate, afirmând că preşedintele ALDE Timiş are o foarte bună colaborare cu preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra (PSD). 

"În aceste condiţii, noi ne vedem de drumul nostru, ei să rămână împreună în alianţa în care au câştigat alegerile. (...). Baletul acesta politic nu mai prinde bine nimănui", a concluzionat Adrian Pau.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.