Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

NU imigranților! Cine transmite mesajul - 'România nu are nicio obligație'

imigranti

Criza imigranților care iau cu asalt țările europene ia amploare. După ce la guvern s-a convocat un Comitet de urgență, iar PNL susține că România ar trebui să își ia niște angajamente clare față de această problemă, naționaliștii români sunt deciși să spună un NU hotărât.

Vezi și: România e în ALERTĂ: Ședință SECRETĂ de URGENȚĂ la Guvern

Ei susțin că România nu își poate permite să hrănească și să le poarte de grijă altora în timp ce proprii cetățeni sunt la limita subzistenței:

Partidul România Unită este total împotriva primirii de imigranți non-UE. Liderul acestei formațiuni, deputatul Bogdan Diaconu, a transmis astăzi că ”România nu are nicio obligație de a adăposti imigranți non-UE și de a-și crea astfel probleme suplimentare, pe lângă cele pe care le are și pe care abia dacă le poate gestiona”

Potrivit liderului naționalist, ”statul de membru UE, invocat în poziția oficială a PNL, nu ne obligă să devenim nici stat asiatic, nici stat african și, cu siguranță, nu un stat musulman”.

Potrivit poziției oficiale a PRU, ”UE vrea să-i facă și României cadou instabilitatea și problemele pe care le provoacă imigrația de pe alte continente”. Diaconu reclamă faptul că ”nimeni nu a întrebat România dacă poate și dacă își permite primirea de imigranți”. Cu siguranță românii nu au votat la referendumul pentru aderarea la UE să fuzioneze cu Asia sau Africa, este de părere liderul naționalist.

În concluzie, ”Partidul România Unită invită clasa politică românească și factorii de decizie la responsabilitate față de propria lor țară. România nu își permite valuri de imigranți din Asia și Africa și nici nu are această obligație față de nimeni. Nimeni nu are dreptul să ne bage pe gât imigranți periculoși pentru care nu avem nici resurse, nici capacitatea de a-i integra, mai ales că ei nu doresc acest lucru”, se mai spune în comunicatul partidului.

Diaconu crede, de altfel, că ”este timpul ca România să se afirme ca stat suveran și să își apere propriile granițe și propriile interese. Dacă Franța sau Germania s-au îmbolnăvit de fenomenul imigrației non-UE, nu avem nicio datorie să ne molipsim și noi”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.