Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Nu mai aveam niciun disconfort!' - Povestea unui pacient care a scăpat de dureri insuportabile

Radu Pop

Hernia inghinală apare în momentul în care o porțiune din intestin sau membrana care învelește intestinele pătrunde în canalul inghinal, din cauza unei rupturi musculare care provoacă o fisură în peretele abdominal. Hernia are simptome specifice: o umflătură vizibilă, durere și disconfort în zona inghinală, care se agravează la tuse și se poate intensifica rapid. În lipsa unui tratament corespunzător, hernia inghinală poate avea complicații serioase.

Cu un astfel de diagnostic s-a confruntat și Cătălin, un pacient în vârstă de 34 de ani, care a venit la Spitalul Clinic SANADOR, realizând că tratamentul chirurgical pentru repararea peretelui abdominal era singura soluție eficientă.

„Am ajuns la spital cu îngrijorările firești ale omului care nu mai fusese niciodată operat: cea legată de operația în sine și cea referitoare la condițiile din spital. Pentru că mai călcasem, din păcate, prin spitalele de stat. SANADOR mi-a spulberat însă ambele temeri”, își amintește pacientul.

La Spitalul Clinic SANADOR, Cătălin a fost consultat și operat de Dr. Teodor Buliga, medic primar de chirurgie generală, cu competențe în chirurgia minim invazivă - laparoscopică și robotică.

„Relația cu medicul a fost una extraordinară, atât înainte de operație, când am luat împreună decizia că o intervenție robotică este cea mai bună cale de urmat, cât și postoperator, când am primit sfaturi care să-mi ajute recuperarea și revenirea treptată la viața și obiceiurile de dinainte, cum ar fi mersul pe bicicletă”, povestește bărbatul.

Operația a avut loc la scurt timp de la diagnostic și a fost un succes. Datorită chirurgiei robotice, cea mai avansată și eficientă metodă de chirurgie minim invazivă, pacientul s-a recuperat foarte ușor și fără complicații. În cazul lui, operația s-a realizat cu ajutorul robotului chirurgical da Vinci Xi, cea mai performantă tehnologie disponibilă în acest moment.

„Deși brațele care m-au operat au fost robotice, ele au fost ghidate de Dr. Teodor Buliga în așa fel încât, la doar câteva zile de la operație, durerile dispăruseră aproape complet. La o săptămână, deja nu mai aveam niciun disconfort. La patru săptămâni, recuperarea era completă. Totul a fost exemplar, din momentul în care am fost preluat de la recepție și până în momentul în care am părăsit spitalul. În caz de nevoie, cineva ajungea în camera mea în mai puțin de 30 de secunde. Și lucrurile astea contează foarte mult, atât înainte de a intra în sala de operație, când îți faci curaj, cât și după, când singurele gânduri ar trebui să fie cum să te recuperezi mai repede”, mărturisește Cătălin.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de o abordare personalizată, sunt diagnosticați, tratați și monitorizați de medici foarte bine instruiți, cu o vastă experiență și rezultate remarcabile, actul medical desfășurându-se în condiții de maximă siguranță și confort sporit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.