Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nu MAI merge cu 'excepții'! Secretarul de stat Bogdan Despescu, ședință-fulger cu structurile de Ordine Publică

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Bogdan Despescu

Nu MAI merge cu 'excepții'! Secretarul de stat Bogdan Despescu, ședință-fulger cu structurile de Ordine Publică

Miercuri, 27 septembrie 2023, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o ședință operativă, organizată în sistem videoconferință, condusă de Secretarul de Stat chestor general de poliție Bogdan Despescu, cu structurile centrale și teritoriale ale MAI, cu competențe pe zona de ordine publică.

În deschiderea ședinței, au fost evidențiate acțiunile operative desfășurate, pentru destructurarea grupurilor infracționale organizate, precum și misiunile de ordine publică derulate la nivel național, inclusiv cu ocazia unor manifestări publice de amploare.

Pentru perioada următoare, s-a dispus continuarea acțiunilor, cu efective mărite, pentru gestionarea situației operative și asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, sens în care fiecare unitate urmează să efectueze o analiză proprie, pentru a identifica zonele unde este nevoie de o intensificare a acțiunilor. Totodată, s-a cerut adaptarea măsurilor în funcție de evoluția situației operative (ex. fenomenul migraționist, zonele cu risc criminogen) și asigurarea unei prezențe sporite a efectivelor MAI în spațiul public.

De asemenea, s-a solicitat să fie dispuse măsuri pentru aplicarea cu rigurozitate a prevederilor legale și procedurale în cadrul aplicării măsurilor polițienești (ex: custodierea persoanelor, intervenție unitară la nivel național, pentru situații similare).

Printre prioritățile abordate, a fost siguranța școlară, insistându-se pe necesitatea asigurării unei prezențe permanente în cadrul și în zona unităților școlare.

Consolidarea nivelului de pregătire a personalului care acționează pentru îndeplinirea atribuțiilor în spațiul public (ex. domeniul legislativ, tactici, tehnici, proceduri etc.), cunoașterea personalului din subordine și dispunerea de acțiuni preventive pentru evitarea producerii unor evenimente negative comise de cadre MAI au constituit, de asemenea, teme prioritare în cadrul ședinței.

Pentru a asigura informarea corectă și eficientă a cetățenilor, s-a dispus intensificarea comunicării publice, inclusiv prin organizarea periodică a unor conferințe de presă de către conducerea unităților teritoriale ale MAI, cu referire la activitățile derulate pentru siguranța publică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.