„România traversează o perioadă de tensiuni sociale fără precedent” - Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române și actual membru al CNA, a declarat pentru B1 TV că România se confruntă cu o criză profundă de educație, moralitate și coeziune socială. Potrivit teologului, societatea românească este divizată și polarizată, iar consecințele sunt dramatice. Niciodată până acum n-au fost omorâte atâtea femei în România ca-n ultimele luni, a deplâns Bănescu.
„Există o parte nevăzută a lucrurilor, așa cum bine știm, dar societatea e compusă din oameni, din persoane, și abia aici poate începe o discuție legată de ce se întâmplă cu fiecare dintre noi în acest început de secol, ce se întâmplă cu noi, care compunem o comunitate, cum ne mai raportăm noi azi la lucruri care ne-au făcut bine cândva, dar care au fost lăsate în urmă. Întrebarea e cu ce le-am înlocuit și cum arătăm azi. (…)
(În ultimii 35 de ani) s-au întâmplat lucruri bune și s-au întâmplat și lucruri evitabile, evident mai puțin bune sau chiar rele.
Ce ne interesează pe toți azi, cred, și ne privește în mod frontal e ce s-a întâmplat cu societatea românească în ultimii câțiva ani și mai ales, cu noi toți, în ultimele opt luni, că luăm ca reper acest șoc (anularea alegerilor prezidențiale – n.r.) care, inițial, a fost unul electoral, unul de natură politică, dar care a reverberat în societatea noastră. Cauze incredibile pe care nu le percepeam înainte, cauzele unui tip de rău social, unui tip de disoluție și scindare a societății.
Trăim într-o societate scindată, polarizată, adică compusă din cel puțin două grupuri mari de oameni care văd diferit evoluția României în viitorul proxim. De aici au pornit foarte multe lucruri în a este ultime luni. (…)
Consider că putem vedea binele și discerne binele de rău doar într-o stare de discernământ, de limpezime mentală și morală și, evident, privind aceste lucruri din jurul nostru de pe o treaptă care să nu fie sub nivelul Mării Moarte, ci să fie una onorabilă prin educația măcar generală de care ar trebui să beneficieze orice om dintr-o societate a secolului XXI.
Societatea noastră acum e una străbătută de tensiuni foarte mari, care au învrăjbit oamenii, pornind de la un episod politic din decembrie 2024, dar care a scos la lumină ulterior – prin această prăpastie care a crescut ulterior între două falii ale societății- lucruri nebănuit de urâte, care țin de ură, de învrăjbire de agresivitate. A ieșit la lumină cam tot ce poată apărea în subsolurile lipsei de educație”, a explicat teologul.
Ce a spus Vasile Bănescu despre lipsa de educație din societatea românească
„Suntem o societate parțial – dar acest parțial e îngrijorător, că e destul de vast – prost educată, or proasta educație înseamnă absența unei educație reale, proasta orientale reală. Dispărând niște repere intelectuale, chiar morale din spațiul vizibil omului majoritar, acest om majoritar – din care nu ne excludem -o poate lua și razna în sensul că ajunge la confuzii grave, confundă răul cu binele, (…) Cred că suntem într-o perioadă și zonă din punct de vedere moral foarte important analizabilă”, a continuat fostul purtător de cuvânt al BOR.
Câtă credință mai e, cu adevărat, în România
„Apropo de credință, cred că nu stăm prea bine la capitolul acesta, deși ne lăudăm în stânga, în dreapta, și mai ales la recensământ că suntem creștini. Azi, poporul român nu se mai suprapune cu un popor creștin real, și-mi măsor bine cuvintele, că un creștin nu e un om agresiv, analfabet, rău, nu e un om care și încheie îndemnurile la ură și violență cu mimeticul ”Doamne, ajută!”, care e transformat dintr-o rugăciune curată într-un fel de pecetluire a viziunii tale asupra lucrurilor, pregătit fiind să-L înveți tu pe Dumnezeu cum se fac lucrurile, că ți se pare că tu știi care e adevărul.
Credința în spațiul românesc cred că e preponderent epidermică, de suprafață, fără adâncime în viața reală și personală că, dacă am fi așa, n-am fi țara cu cel mai ridicat număr de femicide – am preluat un termen care nu-mi place. Au fost ucise peste 30 de femei în ultimele luni în România. E ceva fără precedent în spațiul românesc!
Violența domestică, analfabetismul religios, să nu mai vorbesc de cel cultural, agresivitatea, omorurile, toate aceste lucruri indică o decuplare de la un mod de gândire creștin. Deci să avem grijă cum folosim termenul ”creștin”. Nu suntem atât de creștini pe cât ne plece sau pe cât spun unii c-am fi”, a mai declarat Vasile Bănescu, pentru B1 TV.
Comentează