Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nu vă pierdeți țara din suflet! Ana Blandiana le spune românilor din diaspora să-i învețe pe copii limba română

ana blandiana

Poeta Ana Blandiana, nominalizată la Premiul Literar European „Strega”, s-a aflat duminică la Salonul Internațional de Carte de la Torino. Scriitoarea le-a transmis românilor din diaspora îndemnul de a nu-și pierde țara din suflet și de a-i învăța pe copiii lor limba română.

„Le doresc românilor din diaspora – și mă scuz dacă o fac cu o anumită severitate – le doresc să nu ajungă niciodată în situația în care, și poate mulți dintre ei sunt deja, de a nu-și învăța copiii limba română, de a-și rupe copiii în felul acesta de țară”, i-a spus poeta fotoreporterului Mihai Bursuc, colaboratorul publicației Rotalianul a românilor din Italia.

„Părerea mea e că nu are aproape nicio importanță în ce țară locuiești și lucrezi, dar are importanță dacă tu îți pierzi țara din suflet, dacă îți pierzi țara prin care ești legat de părinți și de străbuni.”

„Orice limbă pe care o înveți în plus este o limbă care te îmbogățește intelectual, un copil care de la 5-6 ani vorbește mai multe limbi e un copil mai deștept decât un copil care vorbește o singură limbă. Deci a-și învăța limba bunicilor este o obligație absolută!” a declarat scriitoarea.

Întrebată dacă s-a gândit să emigreze din România în perioada comunistă, ea a spus: „N-aș fi avut puterea să mă rup de mama, de soțul meu, de tot ce era acasă”.

„Pe de altă parte, n-aș fi fost sigură, mai precis aș fi avut bănuiala că, plecând fără să mai am posibilitatea să mă întorc – nu era vorba de a putea să pleci, era vorba de a nu putea să te întorci –, nu cred că aș mai fi putut să scriu. Iar acesta era un preț mult prea mare pe care l-aș fi plătit”, a explicat ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.