Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nuclearelectrica: Reactorul 2 de la Cernavodă funcţionează la putere nominală

nuclearelectrica

Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat duminică seara că Unitatea 2 funcţionează la putere nominală începând din seara zilei de duminică, ora 22:15, relatează news.ro

Puterea Unităţii 2 CNE Cernavodă a fost redusă duminică dimineaţa cu 27%, această reducere de putere "fiind necesară în vederea asigurării condiţiilor de lucru pentru realizarea unor lucrări de remediere la unul din sistemele de proces ale părţii clasice a Unităţii 2".

Oficialii Nuclearelectrica spun că pe durata efectuării lucrărilor de remediere în partea clasică a Unităţii 2, aceasta a rămas conectată la Sistemul Energetic Naţional, funcţionând la o putere de circa 500 MWe.

"Lucrările de remediere şi reducerea de putere nu au avut niciun impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, acestea realizându-se în conformitate cu procedurile specifice ale centralei", arată compania.

Nuclearelectrica a realizat în primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 225,28 milioane lei, în creştere cu 120% faţă de perioada similar din 2016, când a raportat un rezultat net de 102,39 milioane lei.

Veniturile din exploatare s-au ridicat în perioada menţionată la 1,4 miliarde lei, fiind cu 17% în creştere faţă de primele nouă luni ale anului trecut (1,19 miliarde lei).

Producţia de energie a crescut cu 2,3%, la 7.760 GWh, de la 7.589 GWh, la sfârşitul lunii septembrie 2016.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Compania are o capitalizare de 2,41 miliarde lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.