Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Numărul americanilor care au depus cereri pentru alocaţii de şomaj a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele 17 luni

Linkedin
somaj

Numărul americanilor care au depus săptămâna trecută cereri pentru alocaţii de şomaj a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele 17 luni, pe fondul redresării pieţei forţei de muncă în urma pandemiei de coronavirus (Covid-19), transmit AP şi Reuters.

Departamentul Muncii din SUA a anunţat joi că numărul cererilor pentru ajutorul de şomaj a scăzut cu 29.000, la 348.000, în săptămâna ce s-a încheiat în 14 august, cel mai redus nivel de la mijlocul lunii martie 2020. De la începutul lunii ianuarie, când s-au înregistrat 900.000 de cereri pentru ajutorul de şomaj, numărul este în continuă scădere.

Analiştii se aşteptau ca numărul americanilor care au depus săptămâna trecută cereri pentru alocaţii de şomaj să se situeze la 363.000, scrie Agerpres.ro.

Economia SUA se confruntă cu un deficit de forţă de muncă, la finalul lunii iunie înregistrându-se un număr record, de 10,1 milioane de locuri de muncă vacante. Deficitul i-a forţat pe angajatori să majoreze salariile şi în unele cazuri să crească preţurile, pentru a compensa costurile mai ridicate cu forţa de muncă.

Aproximativ 8,7 milioane de americani erau oficial în şomaj în iulie.

În trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, economia SUA a crescut cu 1,6% (după un avans de 1,5% în primul trimestru din 2021), iar comparativ cu perioada similară din 2020, PIB-ul SUA a înregistrat o expansiune de 12,2% (după un avans de 0,5% în primul trimestru din 2021).

Pentru acest an, economiştii se aşteaptă la o expansiune de aproximativ 7% a economiei Statelor Unite, ceea ce ar reprezenta cea mai solidă performanţă din 1984. FMI estimează un avans al PIB-ului SUA de 7% în 2021 şi de 4,9% în 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.