Numărul cazurilor de viroze respiratorii a crescut cu peste 30% în ultimele trei săptămâni

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-10-2025 22:46

Actualizat: 22-10-2025 23:02

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Numărul pacienţilor diagnosticaţi cu infecţii respiratorii acute în săptămâna precedentă a fost de 968 de persoane, cu peste 30% mai mare faţă cel raportat în prima săptămână a lunii octombrie, potrivit informaţiilor transmise miercuri de purtătorul de cuvânt al Direcţiei de sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu, potrivit Agerpres.

În prima săptămână a lunii octombrie, furnizorii de servicii medicale din judeţul Olt au raportat 666 de cazuri de infecţii respiratorii acute, cu 27 de internări, iar în perioada 13-19 octombrie au fost raportate 968 de cazuri de infecţii respiratorii acute, cu 30 de internări.

Şi numărul cazurilor de pneumonii au crescut, însă în proporţie mai mică, de la 224 de pacienţi diagnosticaţi cu pneumonie şi 42 de internări în perioada 1-7 octombrie, la 296 de cazuri de pneumonie cu 46 de internări în perioada 13-19 octombrie.

Reprezentanţii DSP Olt au menţionat că nu au fost încă înregistrate cazuri de gripă. Totodată, DSP Olt menţionează că, pentru obţinerea vaccinului antigripal, persoanele se pot prezenta la medicul de familie în vederea emiterii prescripţiei medicale în baza căreia pot ridica vaccinul gripal sezonier din farmacii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri