Numărul victimelor din rândul civililor înregistrate în Afganistan din 2009 şi până în prezent a depăşit recent 100.000, a informat joi într-o declaraţie de presă şeful Misiunii ONU de asistenţă în Afganistan, Tadamichi Yamamoto, transmite dpa potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, aceşti oameni au fost răniţi sau ucişi începând cu anul 2009, când agenţia a început să contabilizeze sistematic numărul victimelor din rândul civililor din Afganistan.
ONU a făcut apel la părţile implicate în conflictul din Afganistan să caute modalităţi de reducere a violenţei în această ţară.
Talibanii, principalul grup insurgent, au refuzat până în prezent să se implice în negocieri directe cu guvernul de la Kabul.
Totuşi, convorbirile dintre SUA şi talibani s-au apropiat de "o etapă importantă", potrivit principalului negociator american cu talibanii, Zalmay Khalilzad.
Negocierile dintre SUA şi talibani au fost reluate la începutul lunii decembrie, după ce preşedintele american Donald Trump le suspendase în septembrie
Numărul victimelor din rândul civililor înregistrate în Afganista a depșit 100.000
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

14
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
14

17
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
17

1.016
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.016

4.240
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
4.240

20
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
20

54
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
54

42
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
42

4.519
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
4.519

150
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
150

55
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
55

121
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
121

4.079
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
4.079

2.481
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
2.481
















Comentează