Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Numele lui Emil Boc apare în dosarul de corupție al Annei Horvath: SMS-ul dovadă

emil boc

Numele fostului premier și actual primar al Clujului apare în dosarul de corupție al viceprimarului orașului Anna Horvath.

În dosarul penal, aflat pe rolul DNA, există un SMS trimis de Anna Horvath pe numărul de telefon folosit de Emil Boc, prin care îl roagă să semneze mai repede un act important cu ajutorul căruia să se poată iniția, în regim de urgență, un proiect de hotărâre de consiliu local.

Confuzie la AEP după ce DNA a reţinut-o pe Ana Maria Pătru: Juriştii caută o soluţie

”Dl. primar îmi cer scuze de deranj: este la Dvs. un aviz urgent de la doamna Mărincean (șeful Direcției de Siguranța Circulației, din Primăria Cluj Napoca - n.n.) cu care poate fi pus pe ordinea de zi a Consiliului Local, PUZ-ul grădiniței pe care am aprobat în CTATU. Ați putea vă rog semna pentru a fi făcut proiectul de HCL? Multumesc mult! A. Horvath”, este SMS-ul interceptat de DNA în data de 30 iunie 2016, la ora 14.44.

Teodor Mărieș, reacție după perchezițiile procurorilor la revoluționari: Este un lucru foarte bun

Omul de afaceri în favoarea căruia a intervenit Anna Horvath este Ambrus Adam , cu afaceri imobiliare în zona clădirilor de birouri. Acesta a modernizat un spațiu mai vechi pe care l-a închiriat la E.On Servicii Bussines. Ulterior, cei de la E.On i-au solicitat lui Ambruș să modernizeze un alt spațiu, în care să funcționeze o grădiniță pentru angajații companiei.

Cum funcționarii din Primăria Cluj Napoca i-au băgat bețe în roate lui Ambruș, acesta a intervenit la viceprimarul Anna Horvath, pe care, în timpul campaniei electorale l-a sponsorizat cu 8.000 de lei. ”În calitate de persoană fizică am donat 8.000 de lei pentru campania electorală a doamnei Horvath Anna, iar în calitate de persoană juridică (Amera Grup SRL), am donat suma de 9.900 de lei pentru formațiunea politică UDMR”, a recunoscut Ambruș Adam. La dosar există mai multe SMS-uri schimbate de viceprimar și omul de afaceri care se interesa de soarta proiectului.

Emil Boc nu a răspuns niciodată la SMS-ul trimis de Anna Horvath, precizează Evenimentul Zilei.

Procurorii DNA o acuză pe Anna Horvath de trafic de influență, constând în faptul că a intervenit pe lângă mai mulți angajați din Primăria Cluj Napoca, în favoarea unor oameni de afaceri, de origine maghiară, care aveau interese imobiliare, în schimbul unor sume de bani pe care aceștia le plăteau la campania electorală a viceprimarului. Anna Horvath a candidat la alegerile locale din 2016, pentru funcția de primar al Clujului dar a pierdut în favoarea lui Emil Boc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.