DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O ambarcațiune cu 35 de migranți s-a răsturnat în largul Insulelor Canare

barca refugiaţi

Patru persoane au murit şi câteva au fost date dispărute după ce o ambarcaţiune cu 35 de migranţi din regiunea Maghreb, care încerca să ajungă în Insulele Canare ale Spaniei, s-a răsturnat marţi în larg, au anunţat echipele de salvare, informează miercuri Reuters, potrivit AGERPRES.

Alte 28 de persoane au putut fi salvate, dar serviciile de urgenţă mai caută o a doua ambarcaţiune.

Sosirile de migranţi în Insulele Canare au ajuns la 17.000 în acest an - de zece ori mai multe decât în decursul întregului an 2019 - în condiţiile în care ţările din nordul Africii se confruntă cu o situaţie disperată, după ce au pierdut veniturile lor din turism, un sector foarte lovit de pandemia de coronavirus de tip nou.

Citește și: Beatrice Mahler lansează un avertisment TERIBIL: 'Vom avea niște cifre de mortalitate extrem de mari. Decembrie va fi o lună în care vom plânge mult'

Guvernul Spaniei a promis vineri că va oferi ajutor la construcţia de adăposturi pentru migranţi, după ce autorităţile locale au cerut ajutor pentru găzduirea miilor de oameni ce dorm sub cerul liber.

Ministrul migraţiei, Jose Luis Escriva, a afirmat vineri într-o conferinţă de presă că luna viitoare se vor deschide mai multe tabere temporare pe insulele Gran Canaria, Tenerife şi Fuerteventura, unde sosesc 90% din migranţi. În acelaşi timp, ministerul continuă să caute o soluţie pe termen mai lung. Primăriile, armata şi chiar firme private vor pune la dispoziţie temporar unele proprietăţi pentru înfiinţarea de tabere şi adăposturi pentru 7.000 de migranţi, a mai spus Escriva.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.