Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O angajată a Primăriei Târgu Secuiesc a fost diagnosticată cu COVID-19. Toți ceilalţi angajaţi au fost testați

Facebook
covid 19 coronavirus

O angajată a Primăriei Târgu Secuiesc a fost diagnosticată cu COVID-19, motiv pentru care conducerea instituţiei a interzis marţi accesul publicului în incintă şi a testat toţi ceilalţi salariaţi.

"În ciuda eforturilor noastre pentru respectarea strictă a tuturor indicaţiilor privind limitarea şi prevenirea răspândirii infectării cu coronavirus, cum ar fi dezinfectarea zilnică, purtarea măştilor de protecţie, respectarea distanţei minime şi punerea la dispoziţie a soluţiilor dezinfectate în spaţiile Primăriei, totuşi astăzi în instituţia nostră a apărut boala coronavirus. Întrucât zilnic au acces în sediul Primăriei sute de oameni, am decis interzicerea accesului publicului în clădirea Primăriei. Dorim să ne cerem scuze persoanelor care au dorit să-şi rezolve treburile publice astăzi, dar am considerat ca fiind cea mai utilă şi responsabilă soluţie. Am efectuat deja dezinfectarea clădirii, iar colegii au făcut testele pentru depistarea virusului. Mâine vom continua activitatea cu program obişnuit. Vă rugăm să aveţi grijă de Dvs. şi de membrii de familie şi să respectaţi indicaţiile autorităţilor cu responsabilitate şi evitaţi locurile aglomerate", a scris conducerea Primăriei pe pagina de Facebook, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ministrul Transporturilor: Vă dăm o veste bună: am semnat astăzi contractul

Primarul municipiului, Bokor Tibor a declarat pentru AGERPRES că rezultatele tuturor celorlalţi angajaţi testaţi au ieşit negative.

"O angajată de a noastră m-a anunţat vineri după-amiază că a aflat că a fost în contact cu o persoană pozitivă. A rugat-o să nu vină la serviciu a doua zi şi să îşi facă testul, care din păcate a ieşit pozitiv. Asta s-a întâmplat luni seară, iar marţi am luat decizia ca toţi angajaţii care nu sunt în concediu să fie testaţi şi au rezultate negative. Angajata diagnosticată pozitiv este asimptomatică, a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe şi, probabil, va fi externată în curând şi va intra în carantină timp de 14 zile", a spus Bokor Tibor.

De la începutul începutul pandemiei, în judeţul Covasna au fost diagnosticate cu COVID-19 un număr de 617 persoane, dintre care 14 au decedat.

Citește și: Anunț neașteptat! Ce premier va pune PSD după moţiune

În prezent sunt în izolare instituţionalizată în unităţi spitaliceşti un număr de 64 de persoane, iar alte 205 persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV 2 sunt în carantină la domiciliu ori la locaţia declarată, sub supraveghere medicală.

Numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru judeţul Covasna este de 12291 de teste, dintre care 293 de teste prelucrate în ultimele 24 de ore, la care se adaugă alte 8281 de teste prelucrate în judeţul Covasna la solicitarea judeţelor Braşov, Mureş şi Sibiu, informează Instituţia Prefectului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.