Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O bătrână din Tulcea, imobilizată la pat, a murit într-un incendiu

www.gazetadenavodari.ro
doliu, lumânare

O bătrână, imobilizată la pat, din localitatea Turcoaia, a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timpul unui incendiu izbucnit în locuinţă, după ce jarul din sobă a căzut pe podeaua camerei în care se afla. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Florentin Daciu, a anunţat că pentru stingerea incendiului care a fost sesizat de vecini la numărul unic de urgenţe au intervenit 14 pompieri cu două autospeciale, conform Agerpres.

"La momentul la care au ajuns echipajele de intervenţie, incendiul se manifesta la un corp de casă unde era o persoană de sex feminin în vârstă de 87 de ani, imobilizată la pat. Din nefericire, persoana a decedat", a menţionat Daciu.

Reprezentantul ISU Delta a adăugat că incendiul care începuse să se extindă la al doilea corp de casă a fost lichidat în aproape două ore. Cauza probabilă a incendiului a fost, potrivit sursei, jarul care a căzut din soba de teracotă şi a aprins apoi camera în care se afla bătrâna.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.