Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O carte pe zi: 'Călătoria lui Walter Benjamin' de Jay Parini

Radu Pop
uniteagainstbookbans.org
carte roman citit lectura

„Un roman impresionant, extrem de informat, bazat pe viața unuia dintre cei mai discreți, provocatori și tragici intelectuali ai secolului XX, Walter Benjamin”.

„Parini a creat nu atât o biografie ficțională a lui Benjamin, cât o meditație asupra experienței exilului și a cristalizării gândirii moderne. (…) Parini evocă, emoționant și convingător, o întreagă generație de intelectuali copleșiți de revoluție și război și încercările lor disperate de a da sens lumii.“ - Kirkus Reviews.

Walter Benjamin (1892 – 1940) a fost un filosof german, critic literar și traducător, cunoscut și ca sociolog al culturii, cea mai apreciată lucrare a sa fiind „Teze ale unei filosofii a istoriei”. A fugit de naziști și s-a sinucis la granița dintre Franța și Spania, în Pirinei.

Scriu editorii: „În acest roman fascinant, Jay Parini reconstituie ultimele luni din viața filozofului Walter Benjamin, care părăsise Parisul chiar înaintea invaziei naziste din 1940. Pornind de la mărturii, scrisori, jurnale și memorii ale contemporanilor – personalități ale scenei intelectuale occidentale care au supraviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial –, Parini îi conturează lui Benjamin un portret de o profundă empatie imaginativă.

La începutul anilor 1930, când climatul intelectual și politic devenise sufocant, Walter Benjamin pleacă din Germania și se stabilește în cele din urmă la Paris, unde, timp de zece ani, se documentează, scrie, publică în diferite periodice și concepe marile sale proiecte care așteptau momentul prielnic să fie publicate. Însă turnul de fildeș în care filozoful însingurat se refugiase sperând să rămână neatins de Istorie (încercare zadarnică, după cum îl avertizau cei apropiați) se dovedește un fragil castel de cărți de joc. Eșafodajul vieții sale și rațiunea sa de a fi se năruie odată cu înaintarea germanilor în Franța, iar Benjamin se vede obligat să accepte că lumea în care s-a născut va pieri. Pornește spre sudul Franței, căutând scăpare spre Portugalia, cu speranța de a ajunge la New York, unde deja se stabilise prietenul lui, Theodor W. Adorno. Însă traversarea munților către Spania se va dovedi ultima etapă a calvarului.”

„Povestea lui Parini este documentată minuțios și redată cu mult dramatism, reunind trăsăturile derutante și contradictorii ale lui Benjamin într-o psihologie vie și credibilă. Parini nu ne vorbește doar despre destinul lui Benjamin, ci și despre cel al intelectualului în societatea occidentală modernă.“ - The New York Times Book Review.

Jay Parini – Călătoria lui Walter Benjamin. Traducere din limba engleză şi note de Irina Horea. Editura Humanitas Fiction, colecția Raftul Denisei. 342 pag.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.