Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O carte pe zi: `Gustul și culoarea fericirii` de Mircea Bunescu, Alexandru Goldgraber

playtech.ro
carte

„O şcoală adevărată şi printre personalităţile certe ale documentarului românesc s-a numărat şi Felicia Cernăianu” (Laurențiu Damian).

Există un fenomen despre care tot insist să spun că este nociv și trebuie combătut: îi uităm pe înaintași, abia de ne amintim de ei, nu-i promovăm, nu le vorbim despre ei noilor generații care nu știu că, fără aportul acestora, ei n-ar mai fi mare parte din ce sunt acum. În toate domeniile, mai ales în cele ale artei. Și se fac răspunzătoare de nepăsare, chiar indolență, mai toate insitituțiile statului, care nu se gândesc la programe și proiecte care să readucă înaintașii în conștiința noastră. Ajungem să aflăm cu surprindere, după decenii, ce a făcut cutare ori cutare, ce a descoperit ori creat și nouă ni se pare acum o noutate.

Noroc că mai există oameni care, prin trudă uriașă, nu uită și readuc la lumină asemenea figuri care ne-au luminat trecutul și viața. Acțiuni modeste, în fond, dar extrem de necesare.

Unul dintre ei este, în domeniul filmului, directorul de imagine și regizorul de filme documentare Mircea Bunescu. Născut în mai 1950, absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale" (promoţia 1980), membru al Uniunii Cineaștilor din România, secretar al Asociaţiei creatorilor de imagine, a publicat „Determinări estetice ale imaginii de film şi televiziune” (2010), „Andrei Blaier. Arta de a trăi şi iubi filmul” (2015), „Gore. O dilemă existențial-filmică est/vest” (2021) și, în acest an, volumul pe care îl semnalăm astăzi.

Mircea Bunescu a lucrat al Studiol Sahia unde, în ultima jumătate de secol, s-au remarcat patru generații de artiști ai filmului: în anii 60 - Ion Bostan, Mirel Ilieşiu, Titus Mesaros, Virgil Calotescu, Iancu Moscú, Dumitru Done, PantelieTuţuleasa, Alexandru Boiangiu, Pompiliu Gâlmeanu, Plorica şi Paul Holban, Paula şi Doru Segall, Mircea Popescu, Willy Goldgraber, Victor Popescu; în anii 70 - Ada Pistiner, Felicia Cernăianu, Constantin Vaeni, Nicolae Cabel, Adrian Istrătescu, Luiza Ciolac, Otto Urbanski – în anii 80 Adrian Sârbu, Ovidiu Bose Paştina, Tereza Barta, Sabina Pop, Laurenţiu Damian, Copel Moscú, Ioana Holban şi Sorin Popescu, George Ştiucă, Mircea Bunescu, Ilie Valentin, Ovidiu Miculescu, Emil Nastovici; apoi cei mai tineri - Cornel Mihalache, Cătălina Fernoagă... „O şcoală adevărată şi printre personalităţile certe ale documentarului românesc s-a numărat şi Felicia Cernăianu”, spune Laurențiu Damian, regizor, profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București și președintele Uniunii Cineaștilor din România.

Felicia Cernaianu s-a născut în 1940 la Bucuresti. A absolvit Sectia de Regie Film, la institutul de Arta Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București în 1968. A fost asistentă de regie la „Zidul” al lui Constantin Vaeni, a făcut câteva filme documentare, și două filme de lung metraj, unul cu Mitică Popescu, Cornelia Gheorghiu și Ilarion Ciobanu, „Gustul și culoarea fericirii”, în 1978, și „Destinul Mareșalului” în 2009. Pentru unele dintre documentarele sale a obținut și premii.

Cartea de față este scrisă de Mircea Bunescu împreună cu fiul Feliciei Cernăianu, Alexandru Goldgraber. În paralel sunt inserate o mulțime de însemnări ale altor cineaști care au cunoscut-o ori au lucrat cu regizoarea.

„Portretul realizat regizoarei – scrie Laurențiu Damian în prefață – are şi sobrietatea analizei filmice, dar şi detaliile unei existenţe. Cartea conţine viaţă! Viaţă trăită şi viaţă filmată. Experienţele de zi cu zi sau experienţele unice petrecute la filmări, întâlniri cu personalităţi, întâlniri cu anonimi care deveneau personaje”.

Un volum doldora de fotografii, majoritatea inedite, majoritatea color.

Mircea Bunescu, Alexandru Goldgraber - Felicia Cernăianu. Gustul și culoarea fericirii. Prefață de Laurențiu Damina. Editura UCIN. 137 pag.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.